M.D.R.

Reactie vulgara

2012-02-19T01:59:00.000+02:00

"A avea o reactie intr-o anume instanta inseamna a fructifica, a valorifica, a prevedea, in alte cuvinte a explica in cea mai simpla ipostaza subiectul."de Vladimirescu Mihnea

Reactiile sunt niste instince daca pot fi numite astfel, instince ale personalitatii, nu ale corpului uman, caci prin istinct ne definim vulgaritatea, expresivitatea, in acea frantura de moment noi fara a gandi decidem. Puterea de decizie valorificata din acele cateva momente poate dura pana la sfarsitul ciclului, depinzand de caz. Infricosator este ca mintea noastra poate reactiona inainte constiintei fapt ce denota existenta unei alte persoane in launtrul spiritului, in conceptele acestuia, in cazul in care ar exista. Spiritul ne influenteaza deoarece este format inainte costiintei ce cu adevarat formeaza o personalitate, o reactie. O actiune are nevoie de o reactie, un magnum opus al unei grandioase decaderi in deserto asemenea intemeietorilor epocii de aur inainte de legende religioase. Evoluat-am in niste fiinte cu alegere sau cu instinctele primare pe care mostenite le-am inhibat intr-o stare latenta, nevazand utilitatea lor in aceasta fasie de piatra si otel. O giganta rafinarie de inutili, ce trebuie intretinuti regulat pentru a nu fi ireparabili, dereglati si vechi. Mintea noastra este o piele a existentei, ciupita, intepata, mereu agresata de factori externi ea cedeaza inspre acea perioada in care odihna este impusa pana si de subconstient, cand acea poveste despre paradis pare cat mai aproape alegerea ne tradeaza. Singura nebuloasa a vulgaritatii, un nucleu spurcat si libertin, care nu se opreste de la nimic fara cea mai mica farama de convingere, pana si de la sine, este acel nucleu care ne permite inca poate a fi pradatorul desemnat de evolutia prin cruzime si acea neutralitate miraculoasa care nu putea fi judecata, nu trebuia fi inteleasa, nu necesita niciun fel de reactie, doar acel impuls de a fi deasupra mortem.

În linia de așteptare

2011-11-18T21:00:00.001+02:00

"Îmi pierd timpul într-o așteptare unde încerc a cânta la un pian cu note umplute cu socordia...însa toți ceilalți cânta la un flaut, luxuria modern ." de Vladimirescu Mihnea

M-am dezvățat de a împrăștia rațiune când aceasta este privita ca un strigat ce nu știe a emite sunete, un blestem inrospectiv, o superstiție a vitalității gândirii. Muritorii se plictisesc în acest van al modernului în loc de a striga după viață, în loc de a urmări acea vrajă, acea fatalitate înfumurată a bolii condiției umane de "balegă" răsfrântă pe cerul vulgarității. Am devenit cu această așteptare, spre modern, mai puțin decât ar trebui sa fim, luând locul acelei lumi exasperante, un punct de dezinteres total prin esența ca lume. Simt in mine un moment risipit, unul in care asteptam ceva, un moment in care poate un inger ma va astepta si nu voi fi rapus de soarele continuu ce arde prezentul. Ce inseamna secundele in lume? Acea secunda in care noi vedeam sori, stele mahmure, fumuri de rasete si dragoste se risipeste ca zapada cazand pentru ca apoi a se lasa calcata in picioare, topindu-se usor in melancolie, lasand in urma un vaiet zambitor. Timpul are ordine, o ordine pe care noi oamenii o intelegem in masura, insa timpul are o rapitoare caracteristica. Timpul moare in fiecare moment, renascand si rapindu-ne impreuna cu el in solitudinea neglijentei de care da dovada. El uita de nemurirea ce i-a fost atribuita, vrand a se rapune pentru a putea scapa de ispita unei libertati in care nu va mai avea nevoie sa astepte momente, unitati de masura. Timpul in sine este un om, acela ce asteapta vietile altora si nu are timp a si-o trai pe a siesi, un gand vag dar posibil. Poate vom cunoaste "timpi", poate vom cunoaste rabdare, poate vom cunoaste sunetul care creaza.

Pasul spre agramare

2011-09-29T23:10:00.001+03:00

"Taina agramarii este sa te lasi cuprins de ea, ca apoi haosul sa devina un inceput creator, apus intr-o banalitate." de Vladimirescu Mihnea

Haosul se iveste din nimic, din iubire, din logica, din inceput, dar mai cu seama din om. Ce fiinta oare a stat a cugeta la om si la ratiune si nu a fost cuprins de acea dezolare si de pironirea acelor ganduri dezamagitoare? Creatia, prezentul, trecutul, aceste universuri du-te-vino vor fi fost nimic fara acel haos initiatic, in acea clipa singulara cand totul a incetat si s-a produs blestemul iluminarii. Acel blestem care bantuie sufletele ce au avut comprehensibilitatea necesara pentru a patrunde in spirit, de a se intalni cu demiurgul personalitatii unui individ, o intalnire fatala, acel cancer al sinelui. O povara de o noblete crunta, fara sfintenie, dar cu acea credinta lumeasca pentru a te deveni, este cea a gandirii. Unde se pierde mai intai sentimentul, simtirea, iar apoi gandul, imbrancit de menirea ciudata a experientei "om". Acel experiment in care se demonstreaza cheltuirea pentru energiei sufletesti pentru a ajunge la nefiinta, la moarte, acesta este omul. Ce viclean a fost Dumnezeu cand ne-a ingaduit sa ne alegem telul, deoarece moartea este singurul nostru tel categoric. De-as putea alerga de lume, de nebun, oare nu m-as intalni? Pe ce sunet m-a ratacit iluzia vietii ce-mi transmite muzici de un vaiet gol, fara nici un fel de amaraciune, o imbolnavire de marasm. Caci daca omul n-ar mai fi bolnav de sine, nici Dumnezeu, nici Diavolul nu vor avea subtilitatea necesara pentru a ridica macar un deget in a ne opri sa intram in viata. Haosul este o viata creata pentru un om, dar in esenta este acea cautare a neantului spre care tindem, acea completare, acea tamaduire a unei boli care nu se dezvaluie, o sinucidere religioasa. Un proces haotic de formare este pierzania. Ce transcende in urma acesteia este momentul surpriza, acea identificare cu paralelismul de care da dovada viata cu ganditori, o putrezire a unei idei.

Frica unei constiinte lucide

2011-05-25T22:47:00.000+03:00

"Luciditatea este floarea ce, mirosind-o, te vindeca de viata insasi, doar ca uita a mai disparea." de Vladimirescu Mihnea

Sangele care imi curge prin vene este insasi o adunare de ganduri, caci fara gand am fi redusi la a trai. Ceea ce nu-i fericire e doar o stampila a nedescoperirii dragostei. In afara culorii vazul se inlocuieste cu explicatii si dovezi, un paradox al nimicului inexplicabil. Ce vita mi se incolaceste in jurul corpului, de se vaita frunzele si insectele sub ele? Un demon ma intampina cu tradare si dorinta, eu il intampin cu Divinitate si neant, insa doar fiindca ma opun nu inseamna ca nu afirm in acea masura in care mi s-a largit gandul pana la acea granita demonica sub care pamantul este facut din soparle ce hasaie la fiecare pas de-al vreunui sarman ruinat. Razvratirea este doar concurenta de suferinte, pasiuni, prabusiri si porniri tainice, in viata ne razvratim impotriva ei, in moarte ne razvratim deasupra ei. In negura pornirii mele am uitat a zambi in fata descompunerii marete a gandului, atunci m-a aruncat intre neznadejdi, sub cerul funebru al plutirii neantice. Laicitatea versurilor divine poate invinge insasi acel rau teologic, insa acea seriozitate dispare intr-o cautare nemultumitoare ce deriva din legatura dintre lumi, din, acea definitie a raului ce face biblia a parea o carte hodorogita, mancandu-i misterul si puterea. Intr-o oarecare masura cand merg imi amintesc de existenta mea, doar caramida ce mi-a memorat pasii mai poate fi memoria unei eu pierdut in fatalitatea gandirii. Noaptea nesfarsita imi acopera patima de mucegaitul gand al nemuririi, caci trecand gol prin fata oglinzii nu zaresc decat acel conturi reeditat, neinitiat in sinuciderea purtarii hainelor, iluziilor. Luciditatea, de orice fel, fie ea si nostalgica, ne ofera o directie, un gand, o constiinta a unei pierderi.

Crima afectivității mele

2011-05-17T22:04:00.000+03:00

”Ucid doar în acel sens lăuntric, cel în care sunt călăul eurilor și vindecătorul cuvintelor.” de Vladimirescu Mihnea

Sunt o piatră a gândirii, nemijlocit de simplele fluctuații meditative ce ne acoperă ziua deja încărcată de suportarea unei trăiri inhibată de acea neînțelegere universală pe care psihologia o descrie în cel manual ce propăvăduiește moartea, teoretică deoarece practica rămâne în acea obscură dugheana ce se numește om, monotoniei. Adunături de gânduri ce ma bântuiți cu țipetele negării, vă părăsesc în spaima împăienjănită a amăgirii. Bucuria unei dezamăgiri se răsfrânge asupra sufletului, căci doar bucuros este acel om ce nu are nevoie de alții, spânzurat cu hramul celuia ce din toate bucuriile a ales doar acea frântura ce i-a permis a nu deveni ratat. O himeră produsă de acea zonă crepusculară a ființei și neființei, a extazului îndelungat ce a plâns cu îngeri veseli și a râs cu demonii bucuroși, căci - așa predic eu în acel gând dominat de pajiști dincolo de singurătate, în abisul bucuriei - veselia-i rezervată doar celor ce știu a nu înțelege pe altul dar a-i da această convingere cu îndestulare emotivă. Nu te poți gândi la Divinitate decât atunci când oceanele se prăbușesc asupra ta, doar atunci realizezi că ești gelos pe singurătate - auzind scâncetele vagi ale unei Divinități sfârșite. Blestemat fie nimicul. Când m-am aplecat a-l studia mi-a răpit inocența și înrobit naivitatea, așa mori înainte de a transcende spre o nemurire contra vieții ce reprezintă doar mâhnirea de a luneca pe acele holuri ale propriei nefericiri. Ce îți mai rămâne de făcut când vederea îți este răpită iar totul de întâmplă departe de sine? Nostalgia eternului ia acea formă a morții, dulce și vagă. Precizia dispare iar o lâncezeala visătoare pune stăpânire pe corpul nostru, precum ritualurile vechilor shamani. Moartea este oarecum acea treaptă ce restabilește ordinea. Oare nu este acea direcție pe care pășim cea a morții? Cea a ratării absolutului, pândită de viața în momentul în care ne credem cel mai departe de ea. Iar atunci când o regăsim nu putem decât a ne afla într-o continuă retragere spirituală.

Strângându-te în sânul regretului meu zambitor

2011-05-07T00:00:00.001+03:00

"Ce-i aceea afectivitate? O stare de rătăcire în sinele altei persoane." de Vladimirescu Mihnea

Te urmăresc în continuare în timp ce dansezi baletul regretului meu, a parvenirii mele, a temerii mintale ce ma îndeamnă la acel gând rătăcitor de a te cuprinde, de a te sufoca în lagărul greșelilor mele. Nu am avut niciodată o partidă vizuală de amor cum am dezbrăcându-te cu aceeași patimă din acea singură privire luciferică. O privire care îți este atribuită doar de acel gând nihilistic de a te fi uzat doar cu scopul de a-mi satisface efemeritatea, o acțiune temporară, nostalgică, prin care singura aromă pe care o simt este cea a remușcării ce mână omul spre acel rău ce nu este decât o stare de dor spre alte făgașuri, toate regăsindu-se în tine. Cel din urmă sărut ce marchează decăderea mea în melancolie, este cea despărțire de către un univers mort, mai mort decât inima-mi palidă. Un univers al spiritualității lui Dumnezeu, căci de la el pornește dragostea. Cine poate spune că a simțit suferința , cela ce a preluat-o de la El, își poate cere scuze de la clădiri, arbori și toate lucrurile însuflețite și neînsuflețite. Doar dragostea este răsfrântă nu prin plin ci prin acea lipsă elementară, o apăsare fermentativă a acelui gând chinuitor de a trăi în solitudinea sinelui și nu în natura bolnăvicioasă a pervertirii, viețuirii, în sângele și buzele altei persoane. Preocuparea mea ești acum tu, cum fiecare om are acea preocupare de a trăi prin altcineva deoarece orice om este prea puțin. A fi? O stare de dărâmare a idealurilor muzicii - sunetul ce maschează neliniștea descoperirii neantului. O bătaie a inimii, acel sunet, ce-și plânge închipuirea. O stopare a pudorii, acea încântare în care întregul corp uman material și paradiziac este mângâiat de o mână, ceea a gândului. Fiindcă stoparea minții nu afectează stoparea inimii, a amurgului răsuflat într-ale noastre buze umile.

Geamatul filozofiei, o abrutizare a divinitatii

2011-03-12T12:23:00.003+02:00

"Paradisul filozofiei, acea nestatornica idee inchegata, se iveste cand incetam a muri." de Why?...Because...

Ce este acela omul decat o reflectare a singuratatii lui Dumnezeu? O umbra creata cu acel scop de a scoate din El sufletul de poet, descoperit in acea privire catre cer in care nu se rasfrangea nici un regret din ochii lui. O dezamagire fatala ce l-a indus a crea aceste creaturi naive, indiferente. In acea sfera atemporala in care traieste singuratatea se afla un Dumnezeu al lui Spinoza. Un Dumnezeu credibil, nu cela fata de care acea religie si-a pastrat respectul prin prisma literei mari a cuvantului. El inca asteapta, asteapta ca acea mumie fasneata sa vorbeasca despre "eu", viciat de credinta si scarbit de zatul gros al imoralitatii. Fiindca unde, daca nu intr-o cafenea, poti oare sta de vorba cu eul? Cu acel Dumnezeu originar, acea parte pe care ne-a implantat-o, singura noastra asemanare: singuratatea...Popasul acela ce se iveste in momentul in care ne oprim a scobori in neant, starea ce Il defineste. Un adevar ostenitor cu care ne contrazicem in fiecare zi este acea buruiana, acea patima a vidului, unde ceata este singurul zambet ce se vede, neexplicat. Decadem in monotonie prin explicatii, prin dovezi. In fond ce rost are a explica un paradox, o umbra a filozofiei, un nimic scuipat prin ideea de cunoastere. Arta lui Dumnezeu se constituie prin acel regret de a ne ucide in momentul in care incetam a ne compara cu El, in care incepem a ne scarbi. Neantul este un Dumnezeu transcendent, privit prin ochii religiozitatii celui lipsit de speranta in religie dar ce recunoaste abisul din El. Ruina vietii omului este acel inceput extravagant-ce ca si in religie, entuziasmat, descoperi infinitul-dupa care se reliefeaza acea senzatie de greata , acea zbatere neispravita a singuratatii. Filozofia este stiinta practicata de multi, se spune: Kant, Spinoza, Hermes, dar cine poate spune ca intr-adevar a patruns ramasita lumii lui Dumnezeu: singurul interes care merita pronuntat in acea linie infinita in moarte.

Love's decay

2011-03-06T12:26:00.007+02:00

"Si a fi singura era tot ceea ce ii trebuia, deoarece a fi singura era definitia ei, atuul unei crime perfecte, crima catre personalitatea celorlalti." de Why?...Because...

Nu aveam nici o scuza, nici un alibi, nici macar o farama de minciuna adevarata, o amanuntita descriere pe care sa urc spre salvare. In schimb am ramas in neant, devorat de apetitul ei ingrozitor si de viziuni desarte a unei lumi fara aperitivul buzelor ei. Intr-o lume in care fiecare om era doar e replica fidela a ei, o clona pura, goala, fara sentimente, fara o privire. Iar eu continuam sa merg, continuam sa traiesc printre acesti arhei, printre acele spectre ale imaginatiei mele, ale unei obsesii uitate, a unei amintiri inclestate in mainile-mi tremurande ce nu dorea altceva decat sa fie lasata in pace, sa fie uitata, insa de multe ori dorintele trupului le intrec pe cele ale mintii mele. Acele dorinte subiective, seductive, care ma indeamna catre acea dorinta copilareasca de a avea un interes, o jucarie. Insa jucaria mea avea o responsabilitate prea mare, aveam in acele maini vestejite singura frunza verde de pe acea planeta: amintirea ei, a noastra. Ochii-mi scursi inotau in marea formata din lacrimile-mi arzande, atati eoni rasfirati de-a lungul timpului, intinsi in acea masina de tortura infernala si eterna: gandul. Gandul ca nu voi putea stii viitorul, ca nu voi putea schimba nimic in trecut, ca voi crea acel paradox ce mi-ar evapora existenta, ce mi-ar permite a-mi trai viziunea...Dar intr-un final oare s-ar merita un astfel de sacrificiu pentru o eternitate petrecuta intr-o minciuna? Intr-un delir etic al amneziei mortii in care vorbele-mi sunt lumini iar privirile-mi amurguri rosiatice. Acele amurguri petrecute in tine, prin vazul tau, prin corpul tau, scormonind secrete, incercand a te patrunde pana in osul acela alb acoperit de muscaturile frustrarii mele pe a ta piele insetata. Am creat din injurii elegii, iar pe ale tale degete mi-am coborat eul obosit. Strivindu-l ai plecat, eu fortat a trai in acea cusca in care ai pus fotografia ta, a noastra, a mea imbratisand o silueta ce se intuneca zi dupa zi, dupa zi...Iar eu nu pot face nimic in afara de a mari acel ocean in care te-am incastrat in fiecare lacrima, reconstruindu-te in neant, in amintire. Oceanul s-a evaporat in timp ce mergeam cu tine, privindu-l de pe marginea agoniei mele. Te-am privit, mi-ai suras iar atunci am fost aruncat iar in acea realitate in care ma trezesc in fiecare dimineata. Vad acelasi peisaj dezolant insa elegant, estetic, ce imi inspira de fiecare data un zambet si un singur gand: depravare...marasmul iubirii...

Limbo...

2011-03-04T21:16:00.048+02:00

"Neantul, o fiinta in care toti ne adapostim, incoltiti de viata metamorfozata in diavol." de Why?...Because...

Cufundarea in neant esti abrupta, ilogica, instinctuala, iar odata ajuns acolo doar instinctul ramane, ratiunea, gandirea, logica dispare, acel cuvant parca scris in atatea carti sters intr-un timp atat de scurt si atat de usor. Neantul exista in noi, in lume, sau este chiar lumea, pe care noi o construim la nesfarsit, lumea proprie, o lume in care mintea conteaza, o lume a nimicului in care creatia este schimbul de valuta cel mai de pret, in care artistul se cufunda cu fiecare incepere a unei noi creatii. De acolo el schimba vieti, cercetandu-si lumea pentru a putea continua opera, cu speranta de a o termina, dar nu exista nici macar o speranta in acea viata, doar o iluzie desarta, folosita apoi aruncata. Un ideal atat de usor abnegat si detasat de o existenta. O ridare exhaustiva in care visul devine crunta realitate a celui de se cufunda in el, o renuntare la gandire. In care sangele este oprit de privirile ucigatoare ale inutilitatii. Intoxicarea cu timp este acea forma a spaimei, difuza, cand nu te mai poti gandi la nimic, descifrand absolutul, sau adevarul imbecililor, cu acea diferenta ca in care acel adevar este doar acea foaie plana pe care striga surd teroarea. Nici nu este posibil sa ne inchipuim cat de multi sunt ceia ce vor a fi dezlegati de acea tristete, acea pierzanie. Accesele acestea lasa un gol mai amar decat o betie sau o noapte de dragoste. Risipeste-mi infinitule inchisoarea zambetului, caci oare ce ar fi acela un zambet far de tristete? Un zambet care, fara nici o indoiala, este prea degradant pana si pentru acea grimasa a agoniei, acea ultima incercare nereusita din tradarea echivoca a naturii. Nu am nici o chemare, fiind altfel un obosit delicat al tristetii, tormentat de istovitoarea veselie, o nemurire ce sapa inca la acea groapa dintre mine si lume, o straina.

Nevroza stimatului dor

2011-03-02T21:35:00.001+02:00

"Sentimentul de dor este doar rasfrant asupra lucrurilor carora le-am daruit cate un fragment din sufletul nostru." de Why?...Because...

Scriam de cateva ore, sau mai exact incercam a scrie, doar incercarea provocandu-mi extenuare. Mintea exhaustiva pe care o detineam a incetat a mai contracara ceva sau chiar pe cineva, poate ca am ajuns la acea varsta a indiferentei? Sau poate ca m-am obisnuit atat de bine cu gustul gandirii incat nici atingerea lui nu ma mai face tresar. Imi era dor de acele zile obraznice in care fumam pe strazile orasului, cand ma plimbam atatea ore cu acel simplu scop de a observa. Greata de creatie pe care o simt este o cauza a hranei temporare ce imi surpa mintea, ce o fac a curge, picatura cu picatura, in urma scurgerii bolii mele: viata in imaginea mea, ce vid trist a apucat a ma intalni si a fi terifiat de neantul ce rezideaza in ochii mei? Melancolic ma retrag in adevarul meu, acel adevar nestatornic ce-mi atrage atentia spre el ca spre un stranut, o actiune inexplicabila fara rost, un paradox. Orice pauza a gandirii noastre o umple luciditatea, o meditatie la o alta persoana incadrata in noi, o stopare a sangelui, o secunda de tacere inaintea mortii individualitatii. De fiecare data cand viata porneste ma impotmolesc, imi este teama de inecare in sangele cunoasterii, de calmul seductiei consolante. Omenia din mine am scurs-o in acele rani pentru a le astupa cu tristete, atunci au inceput a-mi trosni oasele suferinde. Am dreptul sa contrazic omul si ideologiile lui, greselile lui, gandurile lui marsave, placerile lui, am dreptul sa-l critic pana la dementa, insa ce nu am voie este a nu ma limita de la a contrazice viata, irevocabil omul in forma lui cea mai simpla. Imi pipai necontenit pulsul in cautarea acelei boli, insa vanitatea carnii mele ranite ma intregeste in mintea-mi eronata, doar o alta boala plina de intensitate! Sanatatea fiind acea monotonie corporala, acel echilibru neutru cu care sunt obisnuiti cei sanatosi, iar atunci boala este forta marita de nimicul tulburator.

Depravati si cinici

2011-02-16T21:05:00.001+02:00

"Depravarea nu este o obsesie sau o stare de haos, ci o cautare a unui "eu", o consolidare a ceea ce suntem." de Why?...Because...

Omul nu este conceput pentru a exista pe deplin cu altul, in afara de insasi, acest concept se aplica in mare parte celor ce vorbesc cu siesi. Fiecare om insa ajunge, la un moment dat in existenta, a se indoi de metodele altora si a se supraevalua. Divinizarea proprie este doar un alt mijloc de a ne induce acea stare de incredere, acel delir ezoteric insa patimas, un drog universal daca se poate descrie asa. In sine, depravarea, este cautarea in haos a ataraxiei, dar cautarea exhaustiva si extenuanta a incognoscibilului nu va duce decat la acea abnegare a eului, cand in fapt scopul era regasirea lui. Eul omului transcende in mii si mii de fiinte, mii si mii de pagini ale acelei creatii pe care le citim pe durata vietii noastre, insa descifram doar acele cunostinte subiective in materie umana. Obiectivitarea este chiar, daca pot spune, cel mai inalt rang pe care il poate detine un om, o fiinta capabila de ratiune, gandire, imaginatie, instinct. Am incercat de multe ori chiar a parcurge venele incarligate ale subiectivismului si obiectivismului, doar pentru a fi dezamagit de propria-mi cunoastere limitata si pentru a ma intoarce in acel ou primar al mintii. Confuzia mea este doar acel lucru pe care la inventat oniricul pentru a-mi putea explica lucrurile despre care nu detin cunostinte. Caderea mea, fie in patima alcoolului, a drogului, a anesteziei, imi induce o stare de alerta deoarece ma priveaza pe mine de sine. Covarsitoare este inteligenta, pentru ca pune sub semnul intrebarii orice viziune gandita. Marsav este gandul meu, un narcisist convins de propriile proiecte susceptibile la esec, insa nobil cand isi admira semenii care l-au depasit. Un esec pentru mine este doar o alta modificare a unui plan ce a fost stabilit de la nasterea cinismului in mine. Eu nu descriu adevaruri, le inhalez iar apoi le suflu in aerul poluat al impartialei si decadentei lumi. Poate de aceea miros mereu starea aceea de putrefactie rationala, lumea m-a corupt la o viata de consacrare a aceelor aberatii criticate afectiv: prostia. Frica mea cea mai mare in aceasta lume este momentul de infinita concentratie in care voi astepta nefastitatea acelui deznodamant: moartea mea psihica.

Marturisire de sine

2011-02-13T00:29:00.052+02:00

"Fulgeratoare este gasirea absolutului: creatia. La fel de fulgeratoare ca si coborarea in nonsensul uman. In acel loc, in care, definirea omului devine uimitor plauzibila. Insa lipsita de infinitate, fara de care niciun lucru nu este bun, de acel Dumnezeu originar." de Why?...Because...

Mergeam pe strada, fumand, mereu imi placea sa ies cateva minute la o scurta plimbare, sa-mi fumez pipa. Stateam pe o banca si admiram natura sau priveam trecatorii cu dispret, ii priveam ca pe niste lichele. Cand oare va face omul ordine in sine? Cand oare va face din fiecare ceas un pas si din pasii zilei, un mers, si nu o impleticire? Am ajuns la capatul unei prapastii, iar atunci m-am uitat in ea si am vazut raul de suflete ce se scurgea in marea de fiinta: viata. Acea mare de iluzii, acea mare de fiinte, care ne fac sa visam. Ceea ce trece in posibil se dezintegreaza si dizolva in propria irealitate. Visez de mult o lume fara grijile unui om: acele nestatornici intrebari despre destin, in fond destinul nostru suntem noi. Schimbarea este doar o alta scuza pentru a avea alta opinie despre insine, pentru a nu ne cobora in monotonie si a ne reinventa personalitatea. In fiecare zi imi spun ca nu mai are ce sa ma mai mire, insa merg prin lume si realizez de cata infantilitate dau dovada. Nu sunt pesimist, doar ca, am adoptat acea pozitie strategica impotriva imprevizibilului. Eu nu compun scripturi, doar evidentiez gandirea imprevizibila si dezechilibrate dintr-o simpla minte a unui simplu copil naiv, insa naiv dupa acele criterii ce imi permit a avea o varsta mintala mai inaintata decat celei a corpului. Mi-am continuat drumul cu acelasi mers, in acel ritm excentric. Lumea se putea compara cu scrumul care acum afuma in pipa mea. Fiecare dintre noi la nastere aprinde trairea demonului propriu, sau el poate lumina ingerul. Insa lumea e larga iar ochii omului, in acel prag al disparitiei ultimului dram de fum, se indreapta spre vidul libertatii ascensiunii catre un alt corp, o alta definitie pe care trebuie sa o dea sufletul unui obiect. Neprevazutul cuvintelor mele este doar o alta ploaie, cand isi atinge apogeul eu ma cufund in ea iar dupa ce trece ma cufund inca o data in viciile acelei stari ce se opune imprevizibilului. Voluptatea gandurilor anlizate pe minut, a rutelor parcuse in atatea vieti ale mintii ma incheie in regasirea pe acel drum al sinelui, aceleasi haine, aceeasi privire sfidatoare, aceeasi ochi insetati de acea imprevizibilitate pe care tocmai a cunoscut-o. Astfel ne-am urmat fiecare, eu impreuna si insumi, drumurile catre agonie strabatute in existenta individuala a apocalipticului.

Prestigiul dezgustului de insumi

2011-02-06T19:06:00.002+02:00

"O singura picatura de-a ta de iubire imi poate topi oceanul urii clocotind, in timp ce eu, cel ce fara chip, sunt fara sa fiu in acel mod propriu zis, conform existentei." de Why?...Because...

Oare pot eu schimba ce vad, ce simt, prin ce scriu? Oare scriind ma pot realiza, ma pot desena pe o foaie de hartie fara a o rupe si a o arde in focul urii? Nu pot demonstra nimic din finitul meu gand invidios acelei libertatati. Oare nu suntem umiliti cand altcineva ia o decizie pe care am fi putut insine a o hotara insa timiditatea, ramasa agatata de cuvinte, ne-a pironit in varful foii si ne-a criticat.

Seara se schimba culoarea zilei, ceturi fumurii, albastruie, grena, parca imi vad sangele curgand pe cer, privindu-l cu atata pofta, cu aceeasi pofta cu care, cu mainile in buzunare cautam o bricheta spre a-mi aprinde o tigara. Era relativ caldut, simteam briza serii coborand in barba mea aspra. Nu mai reusisem a scrie nici macar o propozitie, o fraza, acea fraza pe care o gustam cu o privire, din cauza plecarii tale. M-au parasit negurile gandirii si infamele vise rasfirate cu atat de multa perversiune literata, elevata. De ce mi-ai furat singura mea modalitate de a ma simti cu adevarat o fiinta goala? De ce trebuie sa indur acum sa fiu om cand nu am indurat din momentul descoperirii acestui act sacru al consacrarii in pagini. Marea constiintei mele tuna in prezenta ta, insa acum baltoaca ce a ramas este destinata secarii, abrutizarii totale. Incerc mereu spre a-mi redefini cert ordinea mintii, ca in matematica eu caut acel adevar, acea propozitie care imi poate restabili ciclul afectiv al gandirii. Pesimismul ma cuprinde, insa nu este o temere sau o frica ce il face a se manifesta, ci acea certitudine in fata imprevizibilului, in fata efemerului. Eu pot citi sute de carti: filozofie, psihologie, literatura, pot descoji mintea oricarui om pentru a o studia in cel mai mare amanunt, insa pot fi doborat doar de lipsa iubirii tale. Acea nestatornica teama, spre care nu as putea purcede, ma macina, ma sugruma in elogiul daruit tie. In fond a fi intelectual inseamna la a renunta a mai fi om. Iar a fi om e tot ce isi poate dori un intelectual...Niste umbre, niste lespezi ale unei trairi ce se numeste viata, o ratacire in jubilatia slabiciunii pervertite, slabiciunea sentimentelor noastre...Aceasta este viata mea, o elegie destainuita oricui, in cadrul acelei expulzari din existenta, acelui pre-inceput al inteligentei mele. Implinirea mea nu a fost decat umplerea unui vas cu lapte, care in timp se acri, iar eu, acum o aluzie a acelor promisiuni care au avut rolul de a ma "implini", ma apropii de iad, de acea prapastie a neglijentei, de acel varf de pe care nu pot fi tras inapoi. Te vad, te miros, te inghit, insa inca nu te pot defini. Pedepsit a te bantui cu gandu-mi ratat din spatiul real, redus la a te ura si invidia, marca a succesului tau in a ma sublima, in a ma inrobi.In fond...

"Supunerea este prima forma a libertatii pentru ca ea se naste din insasi recunoasterea premiselor ei." de Gabriel Liiceanu

Parfumul apei tale egoiste...

2011-01-25T21:28:00.002+02:00

"Niciodata nu am privit inecul intr-un mod atat de apetisant si doritor pe cat il privesc rugandu-te chiar sa ma ineci in tine." de Why?...Because...

Eram fericit ca ma reapucasem de fumat. Tot stresul emanat in ultimele zile din corpul meu incordat incepea in sfarsit a se linisti iar eu incepeam a-mi acorda gandurile, asemenea unei vioare uzate.Greseala era un risc pe care nu mi l-as fi permis in acest stadiu de tremur psihic. Oare de cat timp voi avea nevoie pentru a putea ierta? Oare e atat de usor sa ierti? Nu-mi putea parasi acest gand mintea in timp ce priveam asfintitul insangerat. Ah cat mi-as fi dorit sa ma cufund in el pentru a-mi arde toata deznadejdea. Plaja mereu mi-a oferit un confort anormal fata de alte locatii care ar putea fi denumite raiuri mediocre. Eram bucuros din singura privinta care imi era ingaduita: decaderea soarelui, transcendenta lui aparenta in pamant, in uman, in efemeritate, ma incalzea, imi provoca o senzatie asemanatoare orgasmului la nivel mintal, fiindca ceea ce pentru corpul fizic este orgasmul, pentru corpul spiritual este fericirea, iar eu puteam spune ca incepusem a parcurge acel drum. Nu am apucat insa a putea fi legat de acel drum si calcat apoi de fericire din pricina unei siluete inguste, feminine, ce imi perfora fiecare centimetru al pielii in metamorfoza ei cu acel peisaj sublim. Ce mai putea lipsi din acest tablou, sculptat din dorintele si fericirile unei lumi decazute, unei lumi abrutizate si nu numai, insa cuvintele nu ar putea inca descrie gradul de descompunere al acestor himere ce imi devoreaza esenta. Cand am inceput a-mi folosi inteligenta am mai incetat putin cate putin a mai exista. De ar fi putut sa-mi ofere cateva clipe i-as fi scris un imn, ba nu, romane, numai la adresa acelui sentiment pe care l-a oferit unui strain ce era pe cale sa-si curme intelectul in favoarea linistii. Ce idee macabra, a-ti sacrifica stilul, in fond, pentru a-l cita pe Cartarescu, stilul nu il ai, ci il esti, iar asta mi-ar fi insemnat disparitia permanent in raportul dintre viata si moarte, o fantoma muribunda, o foaie nescrisa in cartea propriului eu. Am continuat a o admira, captivat, imobilizat de acea femeie, eonilor le ofeream doar o privire iar apoi ii paraseam in tristete, nevoit sa retraiesc aceasta scena etern. Intr-un final, iesind din apa, apucase un prosop stergandu-si parul si privind acel apus halucinant. Eu insa n-o mai puteam privi decat pe ea. Buzele ei erau chemarea insangerata a unei crime, conturul umerilor, albiciosi ca un drog, o, acel viciu mortal. Sanii ei tremurau de patima, iar coapsele ei moi si ude imi provocau un deosebit apetit, un adevarat deliciu carnal. Imi arunca o privire, zambind, inainta catre pozitia mea. Incepusem a ma alarma, de cand n-am mai simtit acest sentiment? Agitat de catre o femeie? Da, era fara dubii o femeie in toata puterea cuvantului, cel putin din limbajul trupului ei nu m-as fi indoit sa-mi depaseasca limita oferita de o inteligenta limitata de naivitate. Asezandu-se langa mine isi mai intoarse o data privirea spre mine, acum ne priveam sufletele, nu ochii, ochii erau usile sufletului. Acele bile apoase si colorate reprezentau culoarea fiecarei dezamagiri, a fiecarei actiuni luata in aceasta viata patimasa. Amandoi eram intunecati de regrete, amandoi eram asemenea toamnei, livizi, cazand in acea lenta boala care se numeste tristete. Nu puteam sa-i vorbesc, ar fi fost inutil oricum, iar daca i-as fi vorbit probabil m-as fi lamentat iar ea m-ar fi parasit. Imi mangaie obrajii, buzele, gatul, iar apoi ma trase spre ea incet...am asteptat decenii pentru a-mi atinge buzele insa doar o clipa pentru a ma indragosti de ea. Buzele ei erau calde, proeminente, movalii, imi aduceau aminte de o senzualitate aparte, o senzualitate care ma inebunea, ma distrugea cu fiecare sarut. Apoi totul se opri, ea se departa, in continuare zambind, eu eram socat asemenea unui prescolar ce tocmai si-a experimentat primul sarut din viata. Cred ca o amuza nelinistea mea. Insa apoi pleca, ma parasi, am simtit cum inima mi se ingusta, oftand de lipsa aerului si a prezentei ei. Am intors capul inapoi spre apus, insa acum doar o linie mai ramanea din acea sfera inflacarata. Eram fericit ca ma reapucasem de iubit. Tot stresul emanat in ultimele zile din corpul meu incordat incepea in sfarsit a se linisti iar eu incepeam a-mi acorda gandurile asemenea unei vioare uzate...

Memory is the key

2011-01-23T14:41:00.002+02:00

"O amintire buna este ca o dragoste fructificata pana la epuizare. O poti forta, insa cu cat o obligi, cu atat mai mult se indeparteaza. Insa daca esti rabdator, va veni singura in prezentul gand." de Why?...Because...

Abrutizarea omului a fost provocata mereu de pierderea unor memorii ce ar fi insemnat o abjurare de la persoana, o abdicare de la ideal, o abnegare a timpului trecut, fara de care prezentul este o umbra infima si care ar reprezenta o abolire totala a viitorului. Amintirea este o samanta a pomului inflorit de gratie, de dorinta. Insa gvaltul cu care este tratata o personalitate anterioara ma surprinde in cel mai halucinant si deprimant mod. Ataraxia din viata mea anterioara ma inspaimanta, ma ingrozeste. Devenind un prezent, acel trecut ma hartuieste existenta, atancand-o cu acel dor naiv de inocenta si calmitate. Insa un regret este doar inca o secunda pierduta iar pierduta mea hidalgie reprezinta doar o nota surda in simfonia auzului ilogistic. Imprudenta starii mele de idectie este de fapt exagerearea ideilor imprimate in amintirile mele iluzionante. Descrierea conflictului dintre amintire si om este reprezentat doar de ignoranta cu care omul isi tratateaza nu numai propriul intelect insa, regretabil dar de asteptat, si intelectul unui alt seaman. Fara griji ne pierdem in memorii, insa acolo, capturati de propria noastra neputinta, de propria noastra imposibilitate de a putea renega ipostazele rusinii noastre, de nesiguranta cu care ne abordam pana si existenta. Impresionant de impudic este acest ultim actor al umbrelor ce se numesc oameni. Lipsit de tact el inaugureaza imundicitatea cu mandria incoerenta a unei incompetente maimute. Regretabil, insa, incarnarea fiintei umane este pura nimicnie a nihilismului cu care se identifica.

Prolog

2011-01-15T01:40:00.001+02:00

"Ce grea si ce usoara trebui sa fie ultima zi a singuratatii, de acolo sentimentul ca nu suntem singuri atunci cand suntem abandonati de propria lume." de Why?...Because...

Eu sunt povestitorul acestui jurnal, eu sunt cum s-ar spune eul autorului in actiunea ce va fi desfasurata in cateva scurte insa concise capitole. Fara elogii sau exagerari, ci pura, dureroasa si satisfacatoarea realitate. In urmatoarele mele ganduri va vor fi prezentate doar o traire a gandului ce s-a opus unei intregi lumi.

Nici nu ne cunoscusem bine, insa deja incepeam sa ma simt detasat, detasat de ironia vietii, detasat de a-mi retine anumite gandiru, ea era scaparea mea din cufundarea intr-o singura entitate naiva. Asa incepu, ca fiecare alta istorisire romantica si povestea mea. Conversam de cateva zile, iar in seara aceasta, alaturi de alti cativa prieteni, ne propuseseram sa iesim. Dupa cateva tigari, un suc, si cateva rasete, am hotarat ca o plimbare pentru a incheia seara ar fi fost prielnica. Cu fiecare pas ramaneam mai putini, fiecare oprindu-se acasa sau indreptandu-se in alta parte. Asa am ramas doar eu, Mu, si Lambda. Conversatia noastra nu se indeparta de ironiile pe care le aruncam unul asupra celuilalt:
Lambda-Hai, gata, am zis!
Mu-O vai ma scuzati am uitat ca sunt alaturi de un mic mesager al diavolului.
L-Adica!? Deja m-ai enervat, lasama in pace...
M-Ei scuze dar daca tu ai inceput, ce sa-ti faci, nu te juca cu focul daca nu vrei sa te arzi macar putin.
L-Bla bla bla, vai tu filozofule.
M-Ei daca insisti s-ar putea sa folosesc acel titlu.
L-Hmph...
Eram nervos, nu stiam daca ar fi fost de acord cu sentimentele mele, asa ca am decis sa-mi inlatur deznadejdea, si in acel moment mi-am proptit buzele peste ale ei, insa...le avea inclestate, interesanta situatie. Nu ma dadea la o parte, insa nu ma lasa nici sa o sarut, asa ca i-am lins buzele.
L-Ptiu! Scarbosule...
M-Hahah, ai cerut-o, nu e vina mea.
L-Hai taci stultus...
Iar cu acele cuvinte im cuprinse capul si imi saruta buzele umede, iar limba mea ii raspunse si in scurt timp ambele se imbratisau si sarutau la randul lor. In seara aceea mi-am dat seama ce era nelinistea mea, grija fata de acea fiinta, grija care in scurt timp va fi fost implinita, iar eu voi fi fost abandonat si uitat in paginile unei relatari vagi, ale unei scrisori indurerate care va fi descompusa de indiferenta timpului...

Envy

2011-01-09T21:40:00.002+02:00

"Nu te darui invidiei, caci prin acel pact vei simti tristetea ratiunii mele iar corpul tau se va prabusi sub greutatea umbrei aceleia ilogice." de Why?...Because...

Invidia este sunetul pe care il producem pentru a ne demonstra apartenenta la acest sir de idioti care incearca fiecare a cuceri cate o bucata de umanitate pe care n-o vor dobandi niciodata in mod egal. Unul dintre noi se va razvrati implicit provocand o reactie in lant care va declansa invidia. Invidia n-o simtit, o primim. N-o capatam, o cautam cu atat de multa daruire incat in gasirea ei ajungem a ne demonta psihicul. Daca invidia ar fi personificata, ar trebui doar un simplu om pentru a o controla si folosi cu eficacitate, insa niciun om nu este simplu iar invidia sporeste diferenta. Noi suntem frunzele unui copac, sentimentele sunte crestaturile de pe frunze prin care ne hranim, iarna murim deoarece acele sentimente se retrag in incarcerarea renasterii. Nu am intalnit niciodata un om care sa nu aiba o aura de invidie in macar o clipa din viata lui, dar am intalnit oameni care traiau prin ea...si pot spune ca faceau o treaba mai buna decat cela ce fericeste. Inutilitatea existentei noastre reiese din abominatia mintii omului, nu avem nicio granita de trecut deoarece prezenta noastra le-a intrecut pe toate cu brio. Nu m-am considerat niciodata ilogic, insa sunt naiv de nebun. Nu realizam, insa traim in acelasi mod ca si atunci cand ne nastem pe tot parcursul vietii: cand suferim plangem deoarece nu intelegem unde ne aflam, cand suntem fericiti radem deoarece existam, cand suntem atrasi de ceva curiozitatea ne impinge a urma acel ceva pana la capatul timpului nestatornic. Accesele noastre nu raspandesc decat o stare de betie temporala iar cand ne revim, intepenim in materia, dar numai dupa momentul de extaz al slabiciunilor induse de groaza idioteniei ce este putrezirea ratiunii. Singurul moment nostalgic dupa care tanjim este atunci cand murim lumii, deoarece dorul de lume ne determina forma originara a funebrului. Singuratatea ne invata ca suntem singuri numai atunci cand realizam ca sentimentele adunate cu atatea truda se izoleaza, spulberandu-se, cu rostul de a ne azvarli nedeterminarea infinita, ceea ce este in acest caz o forma a ispasirii primare, ispasirea de identitate.

The boundary

2011-01-05T16:31:00.001+02:00

"Niciodata nu presupune ca ai scapat de aroganta, fiindca ea neobservata ne va adanci in regretul naivitatii." de Why?...Because...

Umbre, suntem toti niste umbre si incercam sa ne gasim trupurile in acest vid lipsit de material. Toti ne evaporam si ne intrupam in imaterial, devenind o entitate la granita gandirii si asteptand a ne evapora din nou. Un ciclu blestemat al continuitatii gandului. Acum gandesc. La ce bun? Gandesc altii, o infinitate de "alti", nedefiniti, lipsiti de liberul arbitru. Si? Vreau sa traiesc. Vreau sa merg. Vreau sa simt? Nu, nu am nevoie de aceste placeri fizice daca pot gandi si explora. Nu vom ajunge la un capat deoarece acea granita nu suntem noi, traim in alt univers, intr-un univers bidimensional. Suntem clonele noastre in care ne propagam increderea prin minte. Nu trebuie decat sa ne imaginam intr-un numar mai mare decat un capat si ne vom regasi. Oare ne vom putea recunoaste? Suntem prea uniti pentru a ne desparti sau pentru a ne distinge, ne vom recunoaste fiindca in fapt nu suntem decat unul. Eu cine sunt? Tu si tu si noi si voi si ei si el si eternul, eternul lipsit de umbra. Dar tu cine esti? El sunt eu in alta culoare, in alt subiect al gandirii mele. Am ajuns la sfarsit? Parca mentionasem ca nu exista. Dar atunci cum vom putea incheia ceva de care ne-am plictisit? Vom inceta sa ne mai imaginam unii pe altii. In acelasi gand vom inceta a ne mai cunoaste. In acelasi eu voi inceta a ma mai intreba. Dar de ce? Deoarece nu te pot crea daca nu ma intrebi de ce. De ce? Fiindca...Vezi, am inceput din nou, ti-am spus sa nu ma mai intrebi nimic, nu-mi mai pune la indoiala gandul. De ce? Deoarece a doua oara te-am atentionat asupra acestei greseli, vreau sa mor. Eu nu vreau sa mor, vreau sa mai jucam acest joc inca putin. Fie, dar de ce? De dragul tau, de ce te-as alunga, nu tu ai mentionat ca traim intr-un ciclu, amandoi ne vom oglindi: cand eu voi vrea sa mor tu vei vrea sa traim, iar apoi ne vom inversa rolurile pentru a ne naste in a treia dimensiune: efemerul. Inteleg, deci ne atragem respingandu-ne. Exact, atat timp cat eu voi exista si tu vei exista voi fi "eu". De ce?...Fiindca...

Ai bei vecchi tempi...

2010-12-27T00:53:00.001+02:00

"Acel restaurant misterios este situat pe o straduta nu departe de centrul Romei..."

Unde este acea senzatie de calm si de entuziasm in localurile de astazi? Unde este placerea de a fi servit si de multumi datorita ospitalitatii unui ospatar sau unei ospatarite. Nicaieri decat in acel loc misterios, decat in mica inima a unui urs...Acolo este definitia unui gentleman, acolo este calmul pe care il ravnesc atat de mult, acolo ma regasesc, acolo ma pot intalni si cina cu sinele in acel mod in care nu ma pot regasi in orice alta clipa cu acel sine care ma bantuie parca in zilele tulburi. Acum ceva timp am intrat in acea incepere si am fost imbratisat de dorinta mea, de propriul meu sentiment materializat insa am fost intampinat si de obscenitatea unei aproximative perfectiuni iar daca nu as fi fost constient cu adevarat de acest lucru as fi putut confunda visul cu acel moment infam care va dura doar cat amintirea mea. Acolo am simtit cum imbatranesc si imi parasesc acea grija nespusa de a trai. Acolo am invatat cuvantul "calm" si i-am invatat si intelesul lui. Acela care va reusi a fi calm va realiza ca nu este decat regasirea unui "tu". Insa atat de ascuns si inzestrat cu daruri este acel sentiment incat confuzia realului devine prea mistuitoare pana in punctul in care realitatea in care nu ne regasim devine imaginarul nostru cosmar adevarat...

Ol' Nicholas

2010-12-24T16:31:00.004+02:00

"Craciunul in viziunea mea este un bal mascat ce acopera adevarul uman." de Why?...Because...

Ateismul nu mi s-a parut niciodata atat de atragator, insa nevoia mea de a nu depinde de o credinta necesara unei vieti fizice m-a condus la aceasta decizie, insa in vederea personajelor familiare din acest tablou va urez un Craciun Fericit. Desi oare ar insemna ceva aceasta sarbatoare? Oare inseamna ceva orice sarbatoare, oare trebuie sa ai un motiv sa sarbatoresti? Iesirea dintr-un DAT tablou este imaginatia umana dusa la extremul dorintelor launtrice de dependenta. Asta din perspectiva mea este religia, o dependenta spirituala oferita celor care nu se pot umple cu propriul spirit sau a celor care au gasit acea implinire insa vor dori a-si adauga un spirit strain insa cunoscut din teorie. Religia nu este nici necesara nici de prisos, un fanaticism notoriu distribuit maselor si o otrava mortala distribuita celeilalte jumatati a picturii. Religia este visul sufletelor perfectiunii.

Dragei mele...

2010-12-21T22:46:00.002+02:00

"Femeile n-au intrat in istorie decat in masura incat au putut face pe barbati mai singuri." de Emil Cioran

Oameni sunt uneltele unui destin al preacurvirii etice si vulgare ce se intersecteaza cu modul nostru depravant de viata, noi suntem mucegaiul propriului organism, fara prea mult efort reusim sa ne coboram la un nivel al distrugerii sinelui care sa ne valideze intr-un mod negativ intreaga existenta. Ce sunt eu daca nu un pacatos printre pagani? Ce sunt eu daca nu un mincinos printre adevarul ingustat al acestei sfere onirice si inexistentiale din punct de vedere rational? Barbati, femei, nu ar conta, am fi putut fi aceleasi fiinte care ar fi salasluit intr-un singur trup doar ca ne-ar fi diferentiat dorintele si nevoile nedefinite ale unei lumi in viziunea noastra imatura. Eu nu ies din acest tipar prea bine cunoscut. Gresesc acesta este tiparul meu insa in imaginatia mai multor entitati vii. Intelegi? Nu ies din tipar fiindca nu pot ci fiindca vreau sa nu ies, vreau sa raman egoismul acestui sange naiv ce inca imi curge printre firele de coruptie. Dragei mele...Iti urez despartirea noastra mediata, prin incercarea mea de a nu te face sa-ti cobori ochii la mine. Nu trebuie sa ma privesti ca pe o fiinta primara, ci sa crezi ca sunt asa ceva, deoarece asta suntem toti, deoarece asa vom deveni toti in finalul povestirii acelui poet pervers care a creat un astfel de cadru al constiintei. Suntem constienti de noi insine dar oare asta inseamna ca existam cu adevarat? Asta doresc sa-mi propun, sa incerc sa exist, deoarece existenta mea va fi validata prin medierea eului meu si coborarea sub nivelul altor minti astfel cum va predica vocea unei minti surpate de cutremurul regretului si de realizarea decaderii...Dragei mele...Iti urez cele mai sincere scuze iar astfel ne vom intalni din nou in cruciada gandului.

Elegia unui amurg

2010-12-19T10:55:00.001+02:00

"Suntem scaldati in defecte si imbibati cu o agonie neimplinita care este boala de care ne-ar putea vindeca doar o lacrima: muzica..." de Why?...Because...

Deja ma obisnuisem cu vederea dezolanta pe care mi-o ofereau ochii injectati cu mahnire, insa nu ma obisnuisem cu mine cufundat in acest ochi, nu ma obisnuisem cu aceasta incapere ce ma elibera zilnic de stresul de a ma fi gandit la toate aspectele mele. Doar navigam prin personalitati, incapabil de a decide care mi se potrivea asa ca le foloseam pe toate, le foloseam insa le si intelegeam? Daca un om plimba un caine nu este corect spus ca de fapt cainele plimba omul in directia dorita de el? Daca un om planteaza un trandafir nu inseamna ca acel trandafir a vrut sa fie plantat? Fiecare ipostaza este o devastatoare carte de impresii iar fiecare impresie este fiecare gand marsav la care ajungem in urma evaluarii unei ipostaze, fiind un ciclu inmarmurit al ilogicului insa cu ramuri in ratiune. Pot eu oare folosi aceasta priveliste pentru a creste, pentru a evolua, si pentru a-mi abandona cusca de pustiita de acele ganduri care inainte mergeau in spatele meu, spionandu-mi emotiile asteptand pentru o slabiciune pentru a ma acoperi cu acel sentiment de consolare desarta, acel sentiment care imi oprea sangele si imi stimula usurarea deoarece nu eram singurul om ucis de sentimente si tarat de indiferente prin baltile si noroiul unui amurg asfixiant...

Solitar ma prabusesc

2010-12-05T18:50:00.003+02:00

"Lumea nu te invata ca esti singur, ci singurul..." de Emil Cioran

Conturat in iluzie eu sunt realitatea eului distorsionat al singuratatii sentimentale si psihologice ce ma opreste de la a ma defini. De fapt nu definit trebuie sa devin, ci spontan in gandul meu, in visul realitatii mele. Nu ma abtin de la prabusire, ci ma incumet a spune ca o doresc, o vreau in venele mele uscate de mandrie. Ochii mei vad astazi numai lucruri, nu persoane, poate acesta imi este sfarsitul: sa obtin insusi cunoasterea despre nimic, in fond asta vom ajunge dupa ce ne vom fi petrecut viata gandindu-ne cum ar fi trebuit sa o petrecem cu folos. Acel laitmotiv efervescent si periferic al ditantierii umane de melancolic m-a tulburat inflorindu-mi dorul neinsufletit de a supravietui emotiilor.
Inviorarea este doar scuza omului pentru a nu se cufunda in amurg si a nu fi rapit de foamea crepusculara a solitudinii. Oamenii nu au intrat in istorie decat in masura in ca au putut face pe altii mai singuri. Voluptuozitatea omului i-a permis intotdeauna de a se asemana cu stingherul etern zadarnic. O plenitudine absoluta care slabeste vointa nesigurantelor oricarui inceput de univers. S-ar putea sa fi inghitit acel univers in mine cand ecourile echivoce au rimat cu spectacolul difuz al spaimei in strafundurile disperarii mele. Pretentiile noastre sunt doar pierzaniile unor masti ce au cerut permisiunea izolarii. Nu suferim prin existenta noastra sau a lumii sau a existentei in sine, ci creatia sufera in noi, suferinta durerilor mute, gemetele unei enorme tristeti. Fiecare persoana este sau va deveni supus omenescului, paralelitatii vietii, in fond suntem proprii cersetori ai unui minus sau plus de absolut...

"Nu esti gelos pe Dumnezeu, ci pe singuratatea lui. Caci fata de disperarea imbalsamata care e El, omul e o mumie fasneata." de Emil Cioran

Joie de vivre...!

2010-11-29T12:59:00.002+02:00

"Chintesenta bunelor maniere a fost structurata mereu in injuriile si porcariile vocabularului poetic." de Why?...Because...

Un poet nu isi poate atribui acest titlu pana nu isi va valorifica perversiunile, fetisurile, toate acele asa numite "defecte" ale unui bun cetatean. Daca a fi un bun cetatean inseamna azi a te scuti de intreaga viata si de intreaga distractie a unei spirale in continua miscare si in continua schimbare atunci prefer sa raman in acel intuneric, ranjind intr-una la aceia ce ma privesc cu acel dezgust notoriu si ma acuza cu acei ochi naivi si nesatisfacuti ai rutinei sclavi. Omul nu a fost niciodata mai bun de privit decat in momentul in care el insusi si-a pierdut putinta de a decide pentru insusi. Putinta de a fi om este putin noastra de a fi veseli printre relicvele printre care mergem in fiecare zi spre un nou scop, spre o noua sonoritate geniala, spre o noua stare de groaza sanatoasa. Cand am inceput a ma gandi la tot am simtit ce inseamna a fi satul, ba chiar mai mult decat atat, de ratiune. Ah, ce usor le este imbecililor carora gandul nu le produce avanturi stinghere in alte lumi straine ce ne induc in blestematul proces de cunoastere de sine. Totul devine risipit in gheturi si rasfirat in calduri, devenim doar o raza in cubul de gheata al fatalitatii unui gand singuratic si recalcitrant ce ne combate pofta de viata. Tristetile acelei fiinte nu sunt decat elegiile neintrerupte ale unei mahniri singuratice, ale unei invidii istovitoare dupa fiinta unui om satisfacut de sine. Nici nu isi inchipuie cat de fericiti sunt acei ce asteapta sa fie imbratisati cu gratie de moarte? Incurabila voce a poetului a devenit o elegie intrerupta a unei adieri originare a muzicii...

Pacatele noastre etice

2010-11-21T14:34:00.004+02:00

"Nu suntem decat insetatii unei arogante si flamanzii unui destin ireparabil." de Why?...Because...

Porci meschini, materialisti si ingamfati
trupuri putrezite, distruse si impartite in avaritie
foame neincetata ce stimuleaza dorinta
invidie grosolana ce ma acoperi cu pielea omului
lene pura si nemarginita ce ma asterni disecandu-mi gandul
mandrie exorbitanta si ademenitoare, care prin mine te-ai intrupat din emotie si ai indraznit a ma saluta ca pe un egal
Toti sunteti in final doar niste fabricatii umane ce veti disparea, toti sunteti doar niste homunculi nereusiti ce misuna pamantul in cautarea omului...

Disease

2010-11-12T19:30:00.005+02:00

"O boala este picătura ta de persoană în largul mării persoanei mele." de Why?...Because...

O boală este scuza unui om pentru a nega nebunia

boala este triumful eului asupra individului

boala este succesiunea temporală a sentimentelor si principiilor noastre

boala este ireductibila nevoie al unui timp pur, în care eternitatea se subţie

boala este o naivitate a separativităţii posibilului si imposibilului

boala este impasibilul stadiu de rezistenţă al pleatitudinii emoţionale

boala devine o scuză pentru noi cu scopul de a cauta un alt „eu”

Iar astfel meteahna fiinţei neavenită si străina este doar

nostalgia lecuirii de sine

Reticent delirium

2010-11-11T21:43:00.006+02:00

"Privesc delirul în ochii umflaţi ai vieţii calauză." de Why?...Because...

Delirul este raţiunea, caci cine poate privi o casă fără a privi de fapt copacii

delirul este bunul-gust al unei tulburări lăuntrice care mă induioşează cu un zâmbet

delirul este boala de a trăi intr-un alt timp conştient lăsându-ţi trupul să fluture in indiferenţă

delirul este esteticul reversibilităţii eticului dezintegrat in prezent

delirul se concepe din agentul de distrugere al minţii, care este in principal nimicul

delirul acumulează actulizarile fiinţei si le transpune in variantele negative ale seducţiei morale

delirul este o melancolie rafinată, deoarece numai el te informează înainte de a te cufunda in demenţă

Raison d'etre...

2010-11-06T00:44:00.003+02:00

"Aleg a fi pentru a descoperi motivul decat sa aleg a nu fi pentru a nu avea niciun motiv artistic pe care un portret creator l-a intrupat in mine pictandu-mi lumea pe maini." de Why?...Because...

Motivul pentru a exista nu a fost niciodata usor de gasit. Fie prin stradanie, fie prin cugetare adanca, fie prin fizic, acesta nu s-a dezvaluit intotdeauna. Lipsind acela, oamenii au inceput a se insela amarnic prin vise si viziuni desarte in departata lume motivata de noi. Noi motivam universuri, noi motivam galaxii, mintea noastra ne motiveaza, sufletul nostru ne motiveaza sentimentele a parcurge ciclul repetativ si obositor al "a fi". Asa cum pictura si placerea au determinat acel anonim creator sa ne picteze pe fiecare dintre noi, asa si noi va trebui sa ne pictam interiorul, deoarece creatorul desenand si transpunand acele carcase nu se gandi la existenta, se gandi la imaginea lui imorala si imatura, cea a unui creator imperfect...Culorile ne domina, ne influenteaza, putem spune ca fiecare este o culoare sau o combinatie intre acestea. Uneori semanam, alteori ne opunem unul altuia, insa intotdeauna trebuie sa ne coloram interiorul in cat mai multe si mai obiective culori posibile. Dominati de perceptii, mintea noastra cea limitata este supusa unor traume ale refractiei greselilor artistice. Nu putem percepe un obiect sau chiar o creatie, o persoana, pana nu ii aflam fiecare ingredient prin care s-a compus. In cazul in care nu-l vom percepe corect, vom face o prezumtie aroganta asupra altei pete de pe aceasta fasie de papirus desenat. O incognoscibila presupunere, demna de un ne-om si de un alb sau negru dominant. Toti alcatuiti din acele doua, diferite "calitati", suntem diferentiati de un altul, unul pe care il putem introduce cu voia noastra prin cufundare in "eu". Cu cat reusim a introduce mai multe, cu atat ansamblul devine mai usor si mai precis de determinat si de descris. Motivul de a trai al fiecaruia este infinitatea redusa de culori pe care le terminam pictandu-ne drumul vietii.

Automne...

2010-10-30T22:54:00.000+03:00

"Sinele este distanta unei plimbari pe strada calitatilor, si al unui drum de parcurs pana in fata defectelor." de Why?...Because...

Suntem doar mici drumuri pe asfaltul pavat cu vieti al acestei lumi, doar niste umbre fragede in prezent, doar niste falsitati ale unor, candva, mari plimbari in exilul eului. In hibernarea sufletului si decaderea corpului. Incercand mereu sa previzualizam tot ceea ce se asterna pe traseul nostru uitam a ne previzualiza pe noi, considerand ca putem a face acest maret triumf asupra universului insusi. Triumfam insa decadem, nu ne mai ridicam, ci ramanem in acea zona crepusculara a indiferentei si al incognoscibilului vazut de omul de deasupra noastra. Ajungand in aceasta stare nu suntem oameni, devenim fiinte ezoterice, imateriale, omniprezente in spectrul spiritual si rational al vietii, nu in cel fizic, nu in cel imoral si ignorant, cel fara de care nu am fi devenit fiinte transcedentale. Ca o frunza de toamna ne asezam sub ideologiile altora, mai verzi si mai inocente, mai credule si naive, mai usor de calcat peste ele decat peste noi, cele alunecoase, cele impasibile, cele incurii...Puteam deveni orice am fi vrut, insa am ales calea cea mai criticata si cea mai decazuta. Insa pierderea noastra este castigul cel mai de pret, castigand astfel un loc in ratiune memoria noastra in universul mintii ramane, ceva ce nu poate fi dezhumat din tenebrele istoriei gandului sau distrus de timpul aspru si la fel de nepasator ca si noi...

Reverse

2010-10-22T23:32:00.000+03:00

"Inversul unei inimi nu este o inima franta, ci intreaga fiinta a iubirii decazuta si degradata la acel nivel de salvare ca al unei lacrimi prabusite..." de Why?...Because...

Intinde-te claustrofoba atingere senzuala a unui joc meschin, joaca-te cu mine si atinge-ma in gandul fizic. Scalda-te in trupul meu vizual si imagineazati-l pe cel putrezit si zambitor pe care l-ai cunoscut inainte de a-l revendica din euforia dementei. Ma prabusesc, imi doresc a ma prabusi in poala ta, a-mi mangaia parul dimineata in timp ce pruncul din mine va surade naiv insa fals, deoarece acea naivitate a fost de mult inlaturata de sine, tu esti singura mea forma a acelui eu exilat. Si cand imi vie surade iti vei aminti de lanturi iubirii ce ma incatuseaza de tine, si de gandul tau, de regretul si de mila ta inutile fata de salvarea mea ce va fi fost fara motiv daca te vei fi inlaturat din mine. Mor, sunt pe patul de moarte, mai gol ca niciodata, insa nu goliciunea trupului firav ce ma va fi sustinut pana in cateva minute viitoare, ci goliciunea vietii urmatoare in care nu iti voi putea vedea tristetea, in care nu iti voi putea privi, plangand, expresia fetei, de la distanta. O lume in care eu voi fi iadul, consumat de flacari si de apa curgand de deasupra cearcanelor aprige pe care obisnuiam sa le sterg dimineata privindu-ti corpul infasurat in pielea mea alba. Ma trezesc, te visez pana si acum, afectiunile mele la nivel rational nu mi se vor vindeca, in corp ti-ai lasat muscaturile si zgarieturile placerii, in buze uscaciunea nisipului arzator, in ochi goliciunea privirii mele, fiinta mi se dezintegreaza pe zi ce trece, umbra ta de mult disparuta acum o erodeaza pe a mea, in speranta ca prin lipsa te voi regasi si atunci te voi putea recunoaste in prapastia inigvitatilor...

Sublim macel de ganduri

2010-10-13T23:50:00.001+03:00

"Inicvitatea vietii are loc in acel moment in care realizam palpabilul, acel moment in care ne pierdem pe noi insine in insangerata neglijenta..." de Why?...Because...

Daca in autocunoastere nu am avea parte de suferinta, atunci sinuciderea nu ar fi neobisnuita. Masacru insangerat ce reprezinta sinele, o pierdere a unui eu, insa regasirea celuilalt. Poti gasi prin gunoaie, prin scarba si prin murdarie un adevar mai pur si mai curat decat in toata oglinda aceasta sparta denumita viata. Crapaturile suntem noi adapati cu viziuni contorsionate ale unui univers unic si imaginativ ce ne bantuie prin ceturi. In ceata nostalgica te descoperi pueril si cu adevarat incult in subiectul sine. In acel miros de cadavru mintal putem patrunde de coaja groasa a incuriei si transcende in incomensurabila suferinta. Tabloul iubirilor trecute nu reprezinta decat alti eu, fiecare in alta ipostaza erotica si inutila. Insa am gasit, am gasit iubirea eului actual. Si nu o iubesc eu oare fiindca imi rapeste nevoia de a trai? Uitarea, o necesitate luciditatii, insa si aceasta "luciditate" poate provoca deznadejdea. Deseori am descoperit melancolia ca fiind scaparea in absolut, insa absolutul m-a transpus in tiran si m-a decapitat in neantul superficialismului. Viciul meu nu este unul material, ci unul mintal, setea mea de relevanta si de nebunie depaseste setea devorarii unei planete. Dorinta, alt viciu, o obsesie a nihilistului ce s-a autointrodus intr-o societate ametitoare si indiferenta. Toate sunt in final, finalul nefiind decat un alt stadiu al unui alt inceput al unei noi crime morale. Eu in imoralitatea mea am incetat a mai cugeta la neglijenta, insa neglijenta in starea ei fundamentala si-a adus aminte de existenta mea si apucandu-ma de o mana m-a plimbat in jurul nemuririi gandului. M-am intepat in vena, iar din ea au curs stele, au luminat raze, s-au nascut vise si au apus ganduri...

Nostalgice naivitati

2010-10-04T22:33:00.001+03:00

"Naivitatea este un lux pe care si-l permit doar cei ce nu cunosc tristetea." de Why?...Because...

Eu cant pentru surzi si gesticulez pentru orbi, deoarece doar ei imi pot vedea inima si nu ma pot critica. Aud cuvintele celor ale caror glasuri au fost amutite. Eu sunt invizibilul calator in evidentul remuscarii si omniprezentul pocait in antecedentele viziuni crude ale vietii. Naiv gand ce ma strabati, pleaca departe, pleaca unde nu te pot atinge, pleaca unde nu te mai pot vedea. Caci nu te mai pot folosi, nu te mai pot simti in imbratisarea-mi calduroasa. Ai fost alungata din mine, prea devreme, intr-un moment in care primai si imi stapaneai reflexele fizice, vocale, mintale. Inutil ai incercat a ma recuceri deoarece diferenta dintre noi nu este una existentiala, ci una sentimentala, o bariera peste care am trecut, peste care am zacut, frant si ingrozit, teafar si hilar, indiferent, privind marea naivitatii. Asezandu-ma pe pamantul calmului aspru si al saruturilor trupesti. Acum raman finalizat ca o ultima frunza de toamna inainte de frigul viclean al iernii ce ne umbreste cu dorul nestingherit pe care l-am simtit pentru acel miros atat de incurcat in ale mintii simturi. Iluzie dupa iluzie ne departam, viziune dupa realitate, realitate dupa deprimare, deprimarea dupa iubire, iubirea dupa naivitate. Ne departam in apele nonsalantei, astupati de forta oceanului gros al lacrimilor eonilor...

Teasing rain

2010-09-26T21:53:00.000+03:00

"Dorinta este ca si nasterea prematura, nu o poti stapani sau anticipa." de Why?...Because...

Teroare, ploua de cateva minute si deja strazile erau umplute de suvoaie de apa ce par a inghiti pamantul pe care l-am calcat cu picioarele. Ud, astepta la usa blocului fumand o tigara, ploaia era racoritoare, briza la fel, inchidea ochii si o vedea dansand, zambindu-mi, ploaia parca ocolind-ui veselia si stralucirea. Ii se mai spusese ca ar avea o dereglare mintala serioasa insa stia de ce era capabil, avusese noroc insa deoarece potopul ii asteptase pasii grabiti spre a-si vedea sentimentul. Deschise usa si sarutand-ul intrara in scara rece de bloc, becul nu mergea, se stricase din cauza furtunii. Se imbratisara, mainile ei erau asemenea zapezii reci pe care o gusta un copil pentru prima data. Frictiunea electrizanta a trupurilor lor se intetea, incepand a se saruta cu cat mai multa patima, insa devenise foarte incomod sa se rasuceasca deoarece stateau unul langa altul. Se enerva si se aseza pe genunchii lui zambind, luandu-l de cap si tragandu-l aproape de pieptul ei, simtindu-i bataia neregulata si incitata a inimii. Ploaia continua sa uzurpe scenariul romantic si parca in acelasi timp il completa, insa nu sunt sigur de fapt ce voia. Saliva ii domina buzele in timp ce patima domina atmosfera intunericului si a anticipatiei lui. Ar fi preferat un pat cald si o melodie, insa dragostea n-a avut niciodata nevoie de un anumit peisaj sau viziune superficiala a unui adolescent naiv si acaparat de un sentiment puternic ce il imbratisa si il acapara cu sanii ei rotunzi si cu fesele moi parca alcatuite nu din carne ci din lut, gata pentru a fi modelate dupa placul sculptorului. Buzele-i muscate voiau ca acel moment sa reziste in timp, ca imaginea noastra sa ramana intiparita, asemenea unei vitrine la muzeul de arte, iubirea fiind una dintre cele mai complicate si cele mai satisfacatoare. Insa viziunea mai trebui sa astepte deoarece ploaia se calmase iar necesitatea de a pleca nu era de neglijat, luandu-si ramas bun se mai uita o data inapoi zambind adolescentin si plin de incredere. Relatia dintre doi iubiti tineri este ca si a timpului cu viata, fiecare are nevoie de cealalta pentru a continua sa existe in echilibru.

Still waiting...

2010-09-24T21:18:00.004+03:00

"Asteptarea este un viciu, deoarece singurul lucru neasteptat este moartea." de Why?...Because...

Asteapta-ma o crud zambet ce cu simplitate m-ai fermecat
asteapta-ma si te voi rasplati cu carnea-mi insangerata
asteapta-ma si nu vei mai duce grija existentei complicate a acestui oniric suras
asteapta-ma iar eu iti voi fi ghidul in disperare si tiranul in fericire
asteapta-ma de nu vei vrea a te parasi prin vise si mangaieri
asteapta-ma pentru a te putea saruta o ultima data inainte de a-mi ceda gandul
unei noi existente livide si ignorante
ce nu va sti ce a face cu acel dar amortitor
asteapta-ma, vin, ma invalui in mantia-mi de lacrimi si in amurgul spaimei ascunse...

P.S.: Poza in varianta originala:Claudiu Berechet

Fathoming nothing

2010-09-23T22:33:00.002+03:00

"Incognoscibilul este echivalentul iubirii in ratiune..." de Why?...Because...

Nu putem cauta nimic inauntrul nostru deoarece vom gasi nimic, animale introvertite si onirice. Omul a fost si va fi intotdeauna prostia din inteligenta acestui univers. O eroare al unui viitor actual. O umbra a unei adevarate minti ce ne priveste cu teroare si regret. Remuscarile noastre, iubirile noastra, toate se rasfrang la un moment dat in oglinda nimicului iar apoi se intorc in nimicul din care au fost create. Omul este asemenea ramei ce se svarcoleste in ghearele celui mai mare inamic: timpul. Pentru el nemurirea exista doar in sfera irealului, a oniricului si a transcendetei spre moarte. In viata exista doar noi si insine. Nemurirea este gasirea sinelui. Un fapt evitat, ignorat sau blasfemiat. Asemenea religiei ce pare a fi singurul nostru rost esential si exhaustiv in viata, insa pana si teologii nu au ramas decat cu respectul pentru majuscula cu care vorbesc despre creator...Nebunia este un leac, iar omul vanzatorul omniprezent pe piata neagra a existentei. Sinceritatea, o caricatura morbida a sperantei, un viciu atotputernic ce degenereaza in naivitate. Minciuna, o arma puternica in mainile omului caruia goliciunea sufletului ii serveste drept companion de-a lungul vietii...De durata si inevitabila, o boala este actul cel mai renegat si ezoteric, putand fi ridicat la rangul de drog primar al eruditei morti. Dorinta este slabiciunea omului de a se autodiviniza sau de a se pierde in vrejele sarutarilor funebrului si interzisului. Iubirea este suferinta renascuta si retraita cu aceeasi ardoare distrugatoare si timida. Melancolia este o inutilitate, ea este asemenea sunetelor dintr-o melodie, vin si pleaca in cateva momente infame din aceasta viata a secundei ce a trecut. Iar tu draga mea fiinta esti perceptia mea existentiala si eronata al unei false umbre ce cutreiera ganduri si zguduie eroticul.

Smothering emotions

2010-09-22T21:25:00.008+03:00

"Nimic nu se poate compara cu defaimarea unor sentimente. Asemenea adevarului ele ascund cele mai evidente minciuni existentiale." de Why?...Because

Nu urasc, iti resping doar caracterul
nu iubesc, doar te ador
nu rad, rade doar masca infama de mine
nu plang, doar iti plang nefericita zi in care m-ai cunoscut
nu sunt fericit, sunt doar camera de filmat a acestei lumi
sunt un actor, cu textul in fata scenei, mereu pregatit, mereu neglijat
sunt protagonistul acestui act ostil si neprimitor
sunt un observator al vietii si un demon al sentimentelor false si al imitatiei

My lovely Love

2010-09-17T08:30:00.004+03:00

"Dragostea este multimea de cifre neregulate si variabile ce ne terorizeaza si ne altereaza starile existentiale si trupul..." de Why?...Because...

Am mai spus-o de mii de ori, daca nu ma vei omora tu nimic nu va mai putea. Esti reincarnarea unui cinic si a defaimarii mele imediate si neconditionate. Nu astepti motive, instinctul dominandu-ti fiecare actiune si fiecare rau pe care il provoci fara stiinta. Importanta mea este ca si a unei partide de sex, te poti lipsi de ea fara resentimente. Ignora-ma, insa nu te incumeta a ma insela caci atunci voi resadi seminta iubirii mele iar din ea vor creste spinii regretului ce iti va fi partas de acum incolo in toate aventurile insemnificative ce au urmat dupa acel punct sublim si infiorator prin care am trecut insa doar tu il vei blestema si nega pana in punctul in care vei fi consumata. Numai atunci te vei intoarce, iar eu te voi imbratisa si ma voi dezintegra in cenusa singuratatii pe care mi-ai provocat-o, din pacate va fi prea tarziu, nu noi, doar tu si memoria mea, pironita in inima ta dezolanta. Nihilismul ce va urma dupa va fi reacceptarea ta in propriul trecut. Trec pe langa tine fara a te recunoaste, ma intorc surprins, ai devenit intruchiparea nihilismului si a transcendentei supreme. Frunzele de toamna incep a cadea pe langa tine, iarna a venit, ti-ai facut aparitia...

Transcendency

2010-09-14T21:17:00.004+03:00

"Eu sunt litera unor o mie de cuvinte insa doar a unui destin." de Why?...Because...

Nu sunt sclav, nu sunt marioneta
nu sunt credincios, nu sunt iubitor
nu sunt ganditor, nu sunt filozof
nu sunt destept, nu sunt prost
sunt transcendentul tau intr-o minte unica si impartiala
sunt martorul idioteniei si criticul vietii
sunt sentimentul pe care il porti ascuns in fiecare zi dupa tine
sunt vocea care iti spune a transcende spre tine
nimicul poate fi intotdeauna transfuns in tot, insa totul va deveni doar o urma
dupa aceea vom putea redeveni oameni: livizi, doritori, falsi, aroganti, perfecti...

Love you Love...

2010-09-04T03:46:00.005+03:00

"Compatimesc iubirea, deoarece nu va ajunge niciodata la tine, tu, cea care personifici acel sentiment patimas." de Why?...Because...

Complicata situatie, cea in care m-ai fortat a ma introduce, tu sau un sentiment? Realitatea sau fictivul? Trupul sau sufletul? Nu iti voi putea raspunde, nu pot avea doar una dintre cele doua, nu pot fi eu fara sa ma gandesc la tine iar in acelasi timp sa-ti simt mangaierea pe gat. Nu pot sa-ti citesc gandurile in timp ce te privesc, ma agresezi, ma faci a parea un copil obraznic ce devine entuziasmat de cel mai mic gest, cea mai mica ocheada, cel mai mic semn si mai insemnificativ cuvant care iti curge pe buze si care ma face a deveni din ce in ce mai alienat. Raspunsul meu? Inca nu. Nu vreau a-mi parasi ratiunea, cel putin deocamdata. Nu pot alege un sentiment, ma voi inchide si voi stoca fiecare amintire, ceea ce-mi va determina existenta sa-si doresasca insasi extirparea memoriei tale din sufletul meu nefinalizat. Nu te pot alege insa nici pe tine deoarece nu sunt credincios nimanui, usurpandu-ti fiecare cuvat, fiecare vorba uitata, fiecare cearta de prisos, inutila, ca si sentimentul dement de perfect insa rational de imperfect. Raspunsul meu final? Voi incastra iubirea in tine si te voi exploata pana cand cenusa ta imi va curge printre degete iar apoi voi putea abia purcede spre a nu mai iubi in sfarsit nimic, singurul obstacol fiind tu pentru tot restul zambetului meu in clipa in care ne-am intersectat universurile pentru o secunda pe acel trotuar patimas...

Chronos

2010-08-31T00:07:00.004+03:00

"Esti cronometrul ce imi numara stropii dizolvarii in amor." de Why?...Because...

Te intreb cine esti indiferent de cine ai fi insa nu te voi mai sacai cu formularile mele supraevaluate si cu gandurile mele uzate. Nu iti voi lua nici parerea in considerare. Timpul este inutil in mine, o viziune apusa a unui viitor la care spera gandirea. Timpul este unealta divinului prin care am fost pedepsiti pentru existenta noastra incerta si neasteptata. Timpul esti tu in timp ce ma scoti din minti si ma tachinezi iar eu ca un mielusel sunt fortat sa merg pe secundele seductiei, sa gust minutele trupului tau si orele finalizarii existentei mele fantomatice si inutile. Niciodata nu mi-ai lasat un gust atat de amar in gura insa speranta nu m-a ajutat niciodata cu adevarat sa te ignor. Te voi lua de mana, te voi implini si atunci pentru vecie vom explora taramul erorilor si mintile indragostitilor. Fara timp, fara retineri, fara esenta, fara complicatii, fara cronometru...

A cafe...

2010-08-22T01:11:00.004+03:00

"Eu, tu, o cafea, o tigara, si sunetul dispretuitor ale unei lumi in continua faramitare..." de Why?...Because...

Fanatic, impartial, imatur, toate cuvintele ce ma descriu si pe care le urasc sunt in mine in acest moment, totul se sfarseste, dar nu imi pasa, mai am timp, parca de abia incepuse, parca am fost nascut chiar in acest moment insa sunt eradicat in aceeasi secunda infama si nesatula de cunoastere. Urasc sfarsiturile, fiindca intotdeauna nu a fost provocat de mine intr-un mod indirect sau direct. Vreau sa iti distrug puterea de a distinge ce este usor si ce este corect, vreau sa-ti rapesc capacitatea de a ma vedea, fiindca in acel moment te voi acoperi sub mantia unor ochi inrositi de oboseala si vom disparea in universurile proprii ale mortii. Dar nu voi avea puterea aceasta. Nu, dorinta mea va avea, de fapt are, alt nivel de putere, dorinta mea are puterea de a ma schimba, dorinta mea are puterea de a ma nimici sub o privire de a ta dimineata, dorinta mea este transpusa in tine, dorinta mea iti este aliat si vesnic al meu dusman. Nu ma vrei, nu ma doresti, nu imi inghiti gesturile, fanteziile, zambetele sirete prin care vrajesc anumite persoane. Ma displaci in cel mai profund mod, considerandu-ma o risipa de timp, o inutilitate a vietii. Asemenea zatului de cafea dau culoare existentei tale, insa in final tot vei simti gustul acru al dezamagirii. Ar trebui sa plec. Nota va rog. Sa mergem si sa ne sinucidem in vastul insa nefinalizatul nimic...

Embracing depravity

2010-08-10T01:44:00.005+03:00

"Niciodata nu spune niciodata daca ai simtit ceea ce am simtit si eu.S-ar putea sa te simti mai bine." de Outasight

Mersul intotdeauna mi-a priit, nu prea obositor nici prea lejer. Intotdeauna cu tigara, castile si ochelarii. Ascultam mereu o muzica linistitoare in timp ce ma holbam la oamenii care treceau pe langa mine si imi aruncau priviri nesigure. Bineinteles ei nu puteau vedea prin lentilele din oglinda ceea ce ma facea mereu sa rad. Curios insa atrageam priviri de toate varstele de toate categoriile. Iar eu priveam cu aceeasi nonsalanta si aceeasi nepasare ca in prima zi de cand am inceput sa ma schimb. Imi placea sa-mi cobor ochelarii pe nas cand se uitau femei la mine si a le face discret cu ochiul in asa fel incat scoteam de la fiecare cate un zambet inocent insa plin de otrava si depravare. Oare cati au mai vazut zambetul acela fals? Oare cati i-au mai folosit buzele? Sau corpul? Niciodata nu poti stii nimic mai mult decat ti se spune deoarece temerea de despartire la aflarea unor vesti neprevazute poate fi uneori mistuitoare, eu ar trebui sa stiu. Inselarea n-a fost niciodata puctul meu forte, nu ca as fi avut nevoie de a aborda o acesta cale patimasa si dispretuitoare. Asta nu inseamna ca eu nu as fi fost victima preferintelor ciudate ale unor foste cuceriri insa niciuna nu mi-a inteles valorile, poate cateva au avut banuieli insa nu n-au incercat a ma aborda si a ma intreba cand le-as fi raspuns fara ezitare si fara tragere de inima, zambind in timp ce fumul mi s-ar fi scurs pe langa nari astupand renjetul malefic si convingator cu care am reusit a scoate fiecare particica de depravare de unde era nevoie. Insa nu si din mine. Exagerarea este punctul meu forte si cea mai mare slabiciune a mea, sau sarmul meu mincinos cu care am reusit a pacali de atatea ori atat de multa lume, nu intotdeauna dar in cele mai multe cazuri rezultatele au fost pozitiv
e intr-un anumit fel malitios si sarcastic. Niciodata nu spune niciodata daca ai gustat ceea ce am gustat si eu: nepasarea...

Embracing retribution

2010-08-03T22:56:00.004+03:00

"Nu lupt impotriva urii, doar o ignor in timp ce este aspirata de uitare." de Why?...Because...

Ce sfarsit grandios mi-ar putea aduce o lupta impasibila si improbabila cu un sentiment pe care nu l-am cunoscut dar pe care l-am provocat unor anumite persoane care candva ar fi fost foarte aproape de mine. Iubirea aduce ura, ura aduce iubire, cele doua formeaza obsesia suprema si intangibila a omului in legatura cu sexul opus desi rareori se poate forma la un nivel atat de accentuat incat obsesia va deveni incurabila. Eu? Eu nu am ura, eu nu gazduiesc acest lucru, ce este ura, de ce o avem, ce o provoaca? De ce sa luptam contra ei? Nu vad niciun motiv folositor, putina ura aici putina acolo, poate oamenii vor ajunge sa se inteleaga chiar mai bine de pe urma aversiunilor spontane. Insa niciodata nu vor ajunge a trai in pace, atata timp cat noi vom exista atat de mult va exista fiecare oroare si fiecare gand provocat de orice actiune vizuala la care raspundem, fie in pace, fie violent, fie impartiali. Am intrat deja in subiectul "Fiinta" care nu imi este dezvaluit in intregime insa pot spune doar cateva cuvinte. Fiinta este un alt eu al personalitatii noastre, putem spune ca noi ne cream pe noi, un pleonasm subtil insa corect al creatiei insa incorect gramatical din pacate. Noi suntem sclavi si regi, noi suntem martiri si zei, noi suntem oricine in fiinta noastra, noi suntem nimeni inafara ei. Imaginatia este arma impotriva unei civilatii decadente.

Deformed visions

2010-07-28T21:41:00.004+03:00

"Nu ma poti vedea fiindca nu ma auzi." de Why?...Because...

sunt o umbra, urmareste-ma doar, nu te incumeta a ma prinde
observa-te inainte de a ma studia
distruge-te pentru a ma putea cu adevarat intelege
adanceste-te in nefiinta mea pentru a intelege singuratatea
alearga inainte de a invata a merge
si doar atunci mi te vei putea alatura
in nesfarsitul act sexual primar ce ne-a dezvaluit goliciunea trupului si a noastra aroganta

Forgetting how to fly

2010-07-28T21:39:00.004+03:00

"Sunt o cutie a cinismului si o umbra pura a realismului." de Why?...Because...

Invatand sa gandim ne pierdem, invatand sa rationam decadem, invatand sa realizam ne inecam in propriul trecut uitat, nu il simtim in timp ce ne absoarbe si ne taraste in viziuni deformate ale trecutului, incercand a ne provoca regret si dor. Traim pentru a invata, pentru a fi invatati, pentru a-i invata pe ceilalti a nu ne urma greselile. Insa este o varsta in care nu trebuie a ne corecta, este o varsta in care improbabilul ne stapaneste, imposibilul ni se pare o pana ce tocmai ne-a aterizat in mana iar gandurile noastre absolutiste ne controleaza. Este o varsta in care gandirea noastra parcurge ani, decenii, secole, vieti intregi pentru a incerca sa-si echilibreze existenta. O varsta in care gandim mult prea avansat, rabdarea este un viciu pe care nu il avem, egoismul este singurul lucru care ne motiveaza. Eu traiesc in acest ciclu maleabil si vicios, eu simt tipetele de teroare ale schimbarii. Nu puteam avea rabdare deoarece vrem mai mult, batranetea inseamna putere si succes, tineretea inseamna imoralitate si esec, dar este mai bine a esua de o mie de ori inainte de a reusi decat de a imbratisa coripta perfectiune si a de fi ridat de nenumaratele reusite doar pentru a descoperi intr-un final monotonia si singuratatea sufletului.

Madness, time

2010-07-23T00:23:00.007+03:00

"Timpul ne devoreaza viata, insa nebunia ne devoreaza falsitatea." de Why?...Because...

Am cunoscut o femeie odata, isi traia viata. Eu? Eu eram tipul introvertitului calm si satul de remarcile negative, de adresarile inutile si de vorbele de pomana rostite de buzele crapate si imbatranite ale corpului meu. M-am indragostit de ea. Singura mea greseala? Nu imi traiam viata. De abia dupa ce am alungat-o am realizat cum imi pot obliga gandul a se metamorfoza in ceea ce am devenit. Insa nici acest lucru nu m-a determinat sa imi folosesc potentialul la maxim. Inca astept ceva ce poate face acest lucru, inca ma astept sa merg, inca ma astept sa alerg, sa aleg intre ce e drept si ce e usor. Inainte stateam, asteptam, ma acomodam cerintelor. Astazi rad, fumez, alerg dupa fuste, nu ma plec nimanui. Oare ce ar fi drept astazi? Sa ma las de fumat deoarece nu am acea "experienta" de viata, sau acel respect pentru ceilalti incat sa ma las? Mandrie exorbitanta, viata inavuabila. Oare cate elucubratii poate creierul uman a gandi intr-o secunda? Raspuns: un infinit si jumatate.

Tunes and looks...

2010-07-09T23:53:00.005+03:00

"Un cantec este asemenea unei femei, melodios, atragator, violent, seductiv, de neconceput..." de Why?...Because...

Opera, vineri seara, iar am intarziat, insa mai fumez o tigara inainte sa intru in sala. Liniste, ma asez pe locul indicat de bilet, nu am mai venit niciodata singur. De fiecare data insotit de cate o femeie agatata din vreo cafenea sau vreo cunostinta veche. Doar rutine si apeluri nepreluate de la fiecare dintre ele dupa ce faceam sex. Devenit un monstru al tradarii si al poftei, dar nu imi pasa, vreau sa exploatez fiecare manunchi din corpul meu faramat de boli si rani. De data aceasta imi permiteam sa-mi arunc ochii asupra femeilor din sala, ma asezasem intr-un balcon. Nas mare, ochi ciudati, fata distorsionata, sani diformi. Am zarit. Nu prea rau, cupa medie, ochi de un albastru prea deschis. Nota: nu aveam preferinte foarte mari, ma multumeam si cu putin insa obisnuiam la prima vedere sa fiu mai pretentios. Ar fi meritat o incercare. Hopa, surpriza, locul de langa ea nu e ocupat, fugi. Ma asez, o salut distrat si cu privirea in decolteul ei, cupa mare, m-am inselat. Spectacolul incepu de o jumatate de ora insa nu el ma interesa acum, nu in seara aceasta. O introduceam in conversatii scurte despre piese si actorii care jucau des la opera. Surprinzator insa flirturile dau roade, pare a se deschise mai mult spre mine. Pauza, perfect. Ma invita la o tigara, ce as mai putea cere de la ea? Vorbim peste pauza chiar, povestindu-mi despre ocupatiile ei am devenit amandoi acaparati incat am uitat de timp. Dupa spectacol m-am oferit sa o duc acasa din moment ce eu venisem cu masina. Imi accepta propunerea insa nu voia sa o duc acasa, voia sa mergem la mine daca se putea. Nu am spus nimic, doar am condus pana la apartament, pana am intrat niciunul nu a scos o vorba, nu fiindca ar fi fost nevoie dar poate de dragul conversatiei. Tocmai voiam sa o intreb daca bea o cafea sau prefera ceva mai tare, asta inainte sa o vad intinsa pe patul meu in lenjerie intima in, probabil, cea mai excitanta pozitie pe care am avut placerea sa o vad si sa o studiez. Nu am dormit in seara aceea, norocul meu era ca tocmai ma aprovizionasem cu prezervative. Dimineata se trezi, se duse in bucatarie, am urmarit-o, facea cafea. Dupa ce am baut cafea se aseza in poala mea, imi zambi, apoi parca din neant o lacrima ii cazu pe obraz, d-ea lungul sanului, pe langa sfarcul rozaliu si pana la buric. In acel moment putea face orice cu mine, ii puteam fi sclavul placerilor, ii putea da orice isi dorea, insa...insa ea...doar ma saruta pe buze si pleca...Ziua ce a urmat a fost distructiva pentru corpul, mintea si casa mea: fumand toata ziua, scriind, incercand sa o deslusesc, deducand toate variantele posibile ce m-au facut sa ma inmoi in fata ei. Nimic. Nu am aflat nimic, insa asa este o melodie, o asculti iar dupa ce ai ascultat-o vei uita de ea...

Outstanding idiocy

2010-07-04T20:59:00.003+03:00

"Am incetat sa mai deslusesc misterul vietii...iar atunci idiotia incepu a ma bulversa." de Why?...Because...

O actiune odata inceputa trebuie sfarsita, idiferent daca este una imposibila, telul nu trebuie niciodata abandonat caci in cazul care ne-am permite a ne schimba atat de des si a ne schimba idealurile am fi doar niste hartii purtate de vant, in continua deplasare, nesigure unde am putea ajunge, cand am putea ateriza si muri, unde am putea, daca am putea sa ne continuam drumul nesfarsit si inutil in cautarea cui? In cautarea nimanui, niciunui obiect, verdict, regret. Pierdut, gasit, abandonat, nimeni nu vrea asemenea suflete ratacite. Sugrumate de neputinta si scaldate in ceata amaraciunii. Alea nu sunt umbre, alea sunt viziuni, viziuni ale prezentului si viitorului, eu sunt trecutul, eu sunt uitatul, eu sunt cel care traieste, eu sunt cel care simte asta cu adevarat, eu sunt...mort...

Funnels and petals...

2010-06-25T20:15:00.004+03:00

"Palniile sunt cei prin care poti trece fara a te opri in defectele stopante, pe care nu le poti evita, insa tu, lichidul, trebuie sa ai compozitia acelor defecte..." de Why?...Because...

Esti mereu atat de crapata si atat de ruginita, nu ma pot intoarce, nu pot inainta. Salveaza-ma, curata-te, ma corupi, ma usuci. Vrei sa te ajut? As putea sa te ajut daca doar m-ai lasa sa iti fur sufletul si sa ma infrupt din el pana ce vei ramane privind etern catre sufletul meu ce intre timp l-a absorbit pe al tau. Esti o petala a uneia dintre florile ce au decazut, ce au fost mancate de putreziciunea superficialismului. Nu te pot stropi pentru a te putea salva, insa te pot ucide pentru ca apoi sa iti strang samanta in brate inainte de a renaste. Iti ador mirosul, iti savurez saliva de pe buze, mainile imi tremura cand iti mangai pielea fina si scandalos de atragatoare. Dar prefer a-mi pastra vechea ta imagine in minte: imorala, atroce, nepasatoare si nespus de distrata...

Fumatul strict permis

2010-06-25T00:46:00.004+03:00

"Eu fumez elucubratii si scuip ratiuni." de Why?...Because...

Perversiunile mele in domeniul vietii nu sunt decat niste adaptari aberante ale gandirii tale ce imi mangaie buzele cu fumul dorintei trupesti. Ce astept? Ar trebui sa ma las de criticat fantome si de alintat duhuri. De ce ma faci a te vrea in acest act inutil al piesei? Te deranjeaza daca fumez? Te privesc scarbit de pe scaun. Esti jucaria mea preferata si cea mai periculoasa. Inca o tigara. Inca un geamat sters si inca un orgasm epuizant. Nu imi vorbi. De ce ai vrea sa ma auzi raspunzandu-ti? Nu esti o tigara normala, nu te pot inhala corect, nici macar nu te gandi a incerca a-mi satura poftele. Nu ai vrea a ajunge o memorie. Nu ai vrea a ajunge ca asternutul pe care dorm in fiecare seara: patat cu zambete false si murdar de perversiuni grosolane. Imi mai permiti inca un fum? De ce trebuie de fiecare data cand facem sex sa traiesc in vis impreuna cu tine? De ce cand imi pun prezervativul ma simt de parca mi-as aplica un plasture cu nicotina si as incepe a te consuma cu patima. Toti suntem dependenti de nicotina trupului...

Serenity

2010-06-15T23:45:00.002+03:00

"Sunt egoist, insa si egoismul este uneori etic..." de Why?...Because...

Sunt calm, insa ceva ma apasa, sunt linistit insa nu imi pot scoate din cap buzele tale. Ma inghiti, da-mi drumul, insa nu as vrea asta, ma sperii, insa vreau sa te musc, vreau sa-mi simti sufletul alunecand pe langa buzele tale, vreau sa te corup si sa te inchid in sarutul meu aspru si imperfect. Tigarile nu imi mai produc satisfactia de odinioara, am gustat din fructul pe care il definesc tu. M-ai otravit, m-ai iluminat si m-ai hartuit in cel mai barbar mod posibil si definit de marginile unui univers multiplu insa limitat de constiinta mea incarcata cu povara asteptarii. Cat? Oare cat timp voi mai trebui sa astept pentru a fi injunghiat de acele buze fine si sangerii asemenea inimii mele ce ulterior a stopat sub influenta privirii tale ce mi-a detasat serenitatea de nebunie si m-a indus in coma seductiei. Cat mai vrei sa iti astept vortexul imbratisarilor tandre ce ma vor atinge in eoni? Vino sa purcedem in flacara elucubratiei si sa ne adapam din apa infinitului...

Inconjurandu-te

2010-06-13T00:49:00.003+03:00

"De ce trebuie sa ne aflam intr-o continua disputa cu sinele stiind ca in final amandoi vor triumfa? Schimbarea..." de Why?...Because...

Ma plimb in jurul tau, in jurul acelui fir rosu de care atarni, te-ai agatat in cadere, nu te mai pot ajuta. Ma uit la tine scarbit insa ingrozit si speriat de posibila ta moarte. De ce trebuie sa te am? De ce trebuie sa nu mai fi aici pentru mine cand nu este nimeni si nu ma poate patrunde nicio fiinta umana plina de superficialitate si avaritie. Cazi, starea mea se schimba deodata. Raman calm si impasibil la ceea ce s-a intamplat. Merg insa drumul nu se termina, recladit mereu de alte caramizi, vopsite in alte culori, pana cand vad sfarsitul. Fug, fug inapoi cu toata temerea mea, siguranta a disparut, m-a parasit si ea odata cu tine. Speranta mea erau zambetele tale, irosite. Vad pe cineva, altcineva, cum a intrat in mine? Nu poti fi tu, ai murit, carcasa mea te-a eliberat in neant. Ne salutam, ma priveste aceasta fiinta cu interes. Ma imbratiseaza, o privesc uluit, ma ia de mana, purcedem spre nefiinta si spre sticla sparta ce imi acopera gandul.

Eu sunt...

2010-06-10T22:39:00.004+03:00

"Viata este o pasiune morbida ce ne induce in exilul eului..." de Why?...Because...

O privesc in fiecare seara, obosit si intrigat la fereastra murdara si pricajita de la apartamentul achizitionat de curand. De cand m-am mutat o vad in fiecare seara pe trotuar, asteptand, trec ore insa ea nu face nicio miscare, tre zile iar ea nu mai apare, trec nopti iar ea se uita fascitata si scarbita la perechea de ochi ce este mereu prezenta, ascunsa in fum si scartaituri. In fiecare dimineata la unu si jumatate vine o masina, de fiecare data alta, de fiecare data alt barbat gras, putred si urat mirositor ce o achizitoneaza de pe trotuar si o foloseste, de fiecare data alt scenariu. Stiam ce meserie trebuia sa aiba, acest lucru fusese evident din primele doua nopti petrecute in incaperea aceea dominata doar de lumina brichetei mele si de nenumaratele mucuri de tigari azvarlite in scrumiere prin tot apartamentul. Au trecut deja cateva luni, renovarile deja sunt pe terminate, insa ea tot acolo asteapta, parca exilata a trai numai in acel loc jegos, rasfirat cu ambalaje si pachete de tigari. Ne uitam unul la altul ore in sir, nu ma incumet a deschide fereastra si a-i lasa durerea si sufletul distrus sa intre. A doua seara insa nu o mai vad, ma uit mirat insa in acelasi timp speriat pe toata aleea, deschid geamul, din termopan, incercand sa gasesc macar o farama din mirosul fiintei ei. Dimineata ma trezesc somnoros si ma pregatesc a pleca la facultate, sucul si tigara sunt singurii mei ascultatori si sfatuitori. Soneria de la usa ma sperie, frenetic cineva incearca a ma obliga sa deschid, incepe a ma enerva, ma duc cu pasi repezi si deschid fara a ma uita pe vizor. O privesc, ma priveste, insa nu indraznim niciunul a spune vreun cuvant. Ma intorc in trecut contrat vointei mele iar in cateva secunde buzele incep a-mi tremura si a schita cateva cuvinte.
-Tu esti...
Insa nu mai apuc sa termin propozitia deoarece gura imi este acoperita de niste buze umede si fine. De ce e ea? Oare prin ce ipostaze reusise a ajunge intr-un loc atat de pagan si decadent. Nu mai puteam sa ma gandesc la asta acum. Am facut dragoste de cateva ori, nu imi pasa de nimic, nu imi pasa de unde vine si de ce, nu imi pasa cati au trecut prin pantecul ei, nu imi pasa de tristetea ei, fiindca eu sunt cheia ce ii va deschide usa in cabaretul unui destin faurit din zambete si plimbari in parcul sufletului meu...

Dream, scream

2010-06-06T00:30:00.006+03:00

"Privesc fumul in timp ce ma dizolva si ma absoarbe in ciclul nesfarsit al mortii." de Why?...Because...

Arata-mi vocea ta ca sa ti-o pot rupe iar apoi sa o asez in raftul magazinului de durere. Nu ma mai pot razgandi in privinta ta, trecutul e trecut acolo unde e maleabil, insa nu putem inventa o siguranta ca nu poate exista si care ne poate licita uitarii. In final de ce am avea nevoie de siguranta, siguranta unei morti certe si impasibile, ce ne saluta de la coltul strazii. Bineinteles lesinul este inclus, dupa ce evident moartea incepe a saluta oamenii. Unii oameni sunt innebuniti de o viziune fara sens, viziunea mea m-a adus in final la nebunie, insa nici eu nu sunt etern si nici nu voi putea sustine ideila pana la sfarsit. Amintirile mele vor fi incuiate in niste cutii de sticla, ca un fel de incubator pentru a ma putea clona. Iremediabil oamenii vor incerca mereu sa crede in destine, destinul meu, destinul tau, destinul chiar al lui Dumnezeu, daca ar avea vreunul inafara de acela de a fi slavit...Cand ma uit in acea carte absolutista si vad efortul cu care acele amanunte au fost indesate in cel original, logic, si simplu mod. Doua coperte ce tin in brate destinul omenirii, desenat cu litere de tipar si manjit de iluzii desarte. Dar in schimb fiecare relateaza o poveste in viziunea lui. Stau si imi cos visul inapoi, dupa ce l-am scapat pe podea, spargandu-se...

Sting and scream

2010-05-31T18:23:00.004+03:00

"Atat de multa violenta incat ai putea tipa la stele iar ele s-ar desprinde de cer naruind cea mai frumoasa seara instelata..." de Why?...Because...

Rupe-ma, distruge-ma, sparge-ma, uita-ma, inteapa-ma, tortureaza-ma, taie-ma, dezintegreaza-ma, buseste-ma, insa ce rost ar avea a-mi aplica aceste tratamente? Ce rost ar avea a-mi zdrobi samburele roditor? Prin ce fapte si vorbe inutile ti-am atras mania demiurgica asupra fiintei mele plapande si banale? Exhaustiva mea constiinta nu te mai cunoaste, nu te mai filtreaza prin apa sinelui. Oare ce ne-a determinat a ajunge in acest punct monoton si spart in timp, care ne va bantui memoriile cu un gol potrivit de larg pentru a ne gazdui vechile ratiuni si elucubratii. Absolutizeaza-ma si imi vei stopa existenta. Dumnezeu a devenit un alcoolic dupa ce ne-a privit cedand...

Diavolul si tot jazz-ul acela...

2010-05-29T23:04:00.002+03:00

"Odata ce ai auzit o intamplare nu poti inceta a o mai vizuliza in constiinta." de Why?...Because...

Inutilul este rasfrant din noi si introdus intr-un bol in care locuim, gandim, mintim, ucidem. De ce trebuia sa fim atat de inutili de la inceput? Ma rezem usor de geam fumand calm o tigara. La parter are loc o cearta pe care o privesc de cateva minute, cel putin m-a scos din monotonie. Oare ce rost ar avea lenevirea asupra unor evenimente trecute, imposibil de recuperat sau de schimbat insa bantuitoare. Jazz-ul si fumatul intotdeauna ma introduceau intr-o stare stabila in care nu faceam nimic inafara de a va privi, de a va categoriza. Insa si asta m-a plictisit, voi ma plictisit, voi induceti monotonia sumbra a destinului prestabilit si al ciclului repetativ ce ma tortureaza fortandu-ma sa te privesc fara a ma putea bucura de corpul sau de sufletul tau. Te aud langa mine, ce vrei? Ai parcurs un drum atat de lung pentru a ma vedea, ar trebui sa fie intemeiat scopul. Voiai sa vezi singura papusa pe care nu ai incatusat-o in fire si lemn? Sau doar iti priveai esecul nostalgic si de neinteles? Nu ma poti avea atat cat vom fi noi si nu voi fi eu, vei ramane mereu captiv ideologiilor si nu imi vei asculta vocea cand iti voi canta jazz-ul diavolului...

Vengeful lust

2010-05-27T23:28:00.005+03:00

"Eroscopul eticului il reprezinta doar buzele tale ce m-au fascinat in cel mai revoltator si grosolan mod cu putinta." de Why?...Because...

Nu te mai preface a te rusina si a evita a te uita la obiectul placerii pe care nu il poti ignora si nu il poti stopa. Nu te abtine, dezlantuie-ti patima si absoarbe-ma in tine. Vreau sa-ti rup buzele si sa-ti ling incet incet sangele. Nu te mai uita speriata spre mine, nu o sa iti provoc decat exaltare, distantarea de catre mintea ta. In seara asta nu vreau a auzi niciun cuvant logic sau rational ce mi-ar putea dezvalui obscenitatea si depravarea, vreau doar sa tipi, vreau doar sa nu te mai opresti, vreau doar a te fuma pana ce nimeni nu va mai dori a te atinge. Vei ramane a mea, iti voi indeplini fiecare pasiune, fiecare dorinta masochista a mintii tale bolnave si ilogice. De ce ma privesti cand ai putea a ma folosi? De ce mergi in jurul meu in loc a te napusti direct asupra mintii mele si a ma induce in coma seductiei si erotismului. Musca-ma, vreau sa-mi privesc corpul vanat si sa rad amintindu-mi de socul tau privindu-ti urmele in cele mai intime zone ale corpului si constiintei tale. Vino langa mine soare, trage un fum din mine si nu vrei mai vrea a-mi parasi gandul...

Blazarea mortii

2010-05-25T22:56:00.004+03:00

"Faci parte dintr-o specie pe cale de disparitie, ascunde-te, fugi de mine caci eu voi fi calaul ingamfatilor si ghidul misoginilor." de Why?...Because...

te astept sa ma chemi inapoi in patul cald
astept sa iti mai simt rasuflarea deasupra genelor mele adormite
astept sa mai pice o frunza in eternul albastru pentru a te mangaia
astept a-mi patrunde inima acest pumnal ruginit de cuvintele absurde si amuzante
astept a mai reveni o lacrima pe obrazul meu rece si metalic
astept a mi se darui moartea insa nu o vad, nu o simt, nu o ating

pustiit, in genunchi, ma prabusesc razand, privesc cerul increstat cu surasurile tale
ma ridic, merg
merg spre tine, merg pentru a te mai putea gasi inca o data
merg cu bratele deschise, fara teama, schitand un zambet macinat de regrete
accepta-ma moarte seducatoare si hipnotizanta si condu-ma in patul tau
unde vom prelungi pacatul din sufletele noastre pentru o infinitate si inca o secunda

Sickening duet...

2010-05-24T15:24:00.008+03:00

"Sunt o curva fara inhibitii, mandra de ea care niciodata nu regreta nimic si niciodata nu gandeste de doua ori inainte sa faca ceva..." de Patetic

- Si cu ce m-ar deranja asta in cautarea fiecarui milimetru de piele asudata, strivita sub greutatea corpului meu hipnotizat?
- Te-ar impiedica insasi firea mea schimbatoare si maleabila, te pot saruta sau te pot musca, te pot mangaia sau te pot zgaria, nu poti a ma citi fiindca nici eu nu am aceasta putere...
- Atunci iti voi depasi aceasta limita, iti voi imprastia indoiala si te voi pironi la perete studiindu-ti fiecare clipire, fiecare miscare gentila sau subita a corpului, fiecare rasuflare ingreunata de siguranta mea terifianta.
- Nu ti-ar face niciun bine, doar te-ar extenua pana in punctul in care te vei faramita in fata mea iar eu iti voi aduna ramasitile privindu-le in gol.
- Imi asum acest risc, doar am mai trecut prin acea stare de nefiinta si de daramare a personalitatii, cu ce ar fi mai diferit fata de acum?
- At trebui sa-ti stergi rasul prostesc de pe fata si sa ma asculti macar o data, nu ai cum sa ma gasesti, sunt prea multe tunele si prea multe usi de deschis, iar toate sunt variante corecte ale unor unor intrebari imposibile si dureros de grosolane.
- Atunci le voi deschide pe toate in acelasi timp, lesinand eu te voi prinde si iti voi surade la capatul ultimului drum, te voi tine mereu deasupra prapastiei, indiferent de m-ai zgaria sau mangaia, indiferent daca m-ai alunga tot ar ramane amintirea mea vizibila si reala, gata sa-ti indeplineasca fiecare pofta sau fiecare dorinta distructiva fata de memoria mea.
- Esti un idiot, te urasc.
- Da, stiu si eu te ador.
- Vino mai repede si taci, nu mai vreau sa iti aud vocea aceea scarboasa si incetosata.
- Tot voi iesi invingator cumva.
- Numai in vise...
- Cum doresti.

Eu, stigmatele tale dulci si iertatoare

2010-05-22T17:09:00.006+03:00

"De ce nu poti? Fiindca nu vrei. De ce nu vrei? Fiindca iti e teama, iti este teama de sieti. Umple-ma cu rani, provoaca-mi durere, insa nu te uita." de Why?...Because...

Plangi? Suferi? Nu uita, nu ascunde, nu nega, aminteste-ti de tot, incearca a trece in mine, incearca a muri. Mori si revino la mine, mori si afunda-te in mine, mori si bucura-te de moarte. Raman nemiscat, stupefiat fumul imi iese necontrolat pe nari. Scarbit ma uit spre tine, nu-ti pot constientiza gandirea, nu pot...Oare? Pot, ma consumi, imi extenuezi fiecare particica de ratiune ce mi-a fost incatusata in minte, ma faci a-mi irosi pana si resursele nebuniei pentru a te patrunde, pentru a-ti opri plansul. Te vad, va vad...Cine sunteti? De ce ma inselati? De ce nu regretati niciun act inutil si suferind? Revino-ti, relaxeaza-te, ajuta-ma a te ajuta. Te implor, recupereaza-mi viziunea despre tine, despre voi. Raman in genunchi, tremur, imi ridica priviea, va vad, incepeti a ma taia, a ma distruge, a ma dezintegra in rani si a ma cufunda in amintiri vagi si umede. Imi auzi vocea? Vino, zambeste-mi, saruta-ma si uita, uita de viermii ce te-au consumat pana acum, fugi cu mine, ia-ma de mana si priveste-te, ce vezi? Nu te pot vedea, tu poti? Poti...?...Destin? Nu exista destin, existam noi, exist eu, daca nu vei putea a transcende in universul luminat de dragostea mea, atunci eu te voi forta in universul meu, al lacatelor, al sangerarii, al labirintului. Sfarsit? Nu exista sfarsit, vei intra in gaura mea neagra, iti voi absorbi fiecare strop de sange pe care l-ai plans, pe care l-ai alungat. Vrei sa-ti metamorfozezi gandurile insa nu poti, nu vrei, nu ma asculti, nu ma urmezi, te pierd, nu te mai vad, ma orbesti si ma alungi, ma arunci in strada ca pe un prunc fara aparare. Stau in fund si imi fumez ultima tigara, ai venit, Lucifer? Ai venit sa-ti capeti premiul? Stigmatele mele n-au fost de ajuns pentru a-ti astupa ranile? Nu a fost de ajuns sacrificiul meu? Atunci ia-ma si pentru eternitate arde-ma in infern, insa nu indrazni a te mai infatisa in calea mea, fiindca te voi sorbi dintr-o privire si iti voi tortura inima...

P.S.: "aniversarea" a 100 de postari primite cu un relativ succes minor ce mi-au permis a ma caracteriza...

Citire, recitire

2010-05-20T21:49:00.005+03:00

"Simpla nefiinta a materiei, o pretentie de banalitati onirice..." de Why?...Because...

Targoviste 21 mai 2010

Privesc plictisit la soarele acoperit de nori ce se zbate a se elibera de ocupatia fortata si neprevazuta a acelor forme ciudate formate din aburi. Raman indiferent la cererea unor prieteni de a iesi in oras la un suc. Iesirile acestea au rolul doar de a-mi ingusta constiinta si de a-mi sugruma gandirea. Seara raman stupefiat la aflarea unor vesti neprevazute, tremurand fumez o tigara inainte de a ma culca.

22 mai

Astazi este ziua unei bune prietene din copilarie, am chemat in vizita alti doi prieteni care ma vor insoti la serbare unde vom petrece chipurile. Nu pot a nu ma gandi ca ceva s-ar putea sa mearga prost si ca ar trebui sa fiu mai concentrat asupra prezentului decat sa ma afund inutil in trecut pentru ca apoi sa fiu inchis intr-o incapere mica si ingusta plina de fum si plictiseala. Toti sunt imbracati casual si au chef de petrecere, atmosfera aceea ma determina sa incerc a ma simti bine. Din nefericire in urma unei intamplari provocate de constiinta mea incarcata un sentiment de greata ma cuprinde fortandu-ma a ma intinde in pat pentru a-mi reveni. Cerul instelat nu ma mai captiveaza ca inainte, imi par atat de distante buzele moi si subtiri ale iubitei mele. Intind fara folos mana la cer parca cerand un miracol, vrand sa pot sa ajung langa ea si sa o pot strange in brate.

23 mai

Ma trezesc dupa un somn tulburat de visele neobisnuite si inefabile. Dupa petrecerea de ieri nu mai am capacitatea de a vrea sa imi ocup timpul cu ceva folositor ce ar pute necesita o farama din gandirea mea. Stau in fata monitorului incercand a gasi un lucru usor de realizat, insa uit evident faptul ca ceea ce poate parea usor nu se realizeaza neaaparat printr-un mod simplu. Revin dupa doua ore acasa, plecasem in oras cu doi prieteni, negasind inca un mod in care mi-as putea starni un interes aspru si captivant. Privesc din nou cum soarele se dezintegreaza in norii nefasti care parca ar incerca a capta puterea si invincibilitatea soarelui. Un cuvant inainte, doua zambete inapoi, revenind la starea banala si patetica a monotoniei induse printr-o simpla miscare de mana si prin realizarea nefastului din interiorul meu...

Tourniquet...

2010-05-17T13:35:00.003+03:00

"Stau in ploaie ud pana in constiinta insa nu m-ar deranja sa stau inca o viata, nu m-ar deranja sa mai inot putin in mine." de Why?...Because...

O priveam salivand in interior, nu avea sanii rotunzi si nici un fund atragator insa obrajii ei, buzele ei, ochii ei aveau atractia sexuala a unui trup nud intr-o pozitie rusinoasa si extravaganta, puteam sa mor deoarece nu as fi simtit nici soarele chiar daca m-as fi aflat la un metru si m-ar fi topit. Nu mai gandeam, doream, nu intelegeam cum eu, ce eram atras de corpul unei femei si frumusetea ei exterioara puteam fi induplecat si hipnotizat de ea print-un singur gest inocent si nesemnificant. Nu eram eu, nu era nimeni, nu era univers in acel loc in afara de prezenta ei eterna si bantuitoare ce ma ingrozea si ma captiva in cel mai pervers si pagan mod. Nu mai puteam rezista tentatiei de o atinge, de a o simti, de a o uza. Doream sa o indoi pentru a-mi indeplini dorintele impreuna cu trupul si sufletul ei, doream a ma dezintegra in ea, de a ma incarna intr-o tigara pentru a fi consumata si distrusa, doar pentru a-i putea atinge buzele si a-i penetra corpul cu coruptia fumului gri si senzual, metamorfozant si seductiv...

Sunt o bula de aer, suge-ma in tine

2010-05-16T13:50:00.002+03:00

"Un artist este la fel de nebun ca prima lui pictura: daca este reusita acesta va deveni monoton, daca nu reuseste atunci va fi consumat de talent si indrumat de enigmaticul sau ochi privitor in gol si goliciunea spatiului." de Why?...Because...

Am ajuns. Oare sunt in locul potrivit? Da, ar trebui, domnul acela mi-a dat directiile exact. Le am si scrise pe foaie. Daca isi batea joc de mine!? Daca m-a vazut doar un artist pricajit in cautare de succes, daca...daca voia sa imi fure munca si sa o foloseasca in scopul sau! Nu, trebuie sa ma linistesc, sub nicio forma nu mi-ar face cineva vreun astfel de gest. Artist...Ce oare inseamna sa fii artist? Nici acum nu stiu. Toata lumea spune ca as fi unul, toata lumea ma impinge spre acest destin ce pare a-mi fi atribuit de fiecare individ rational si pasionat de..."mine"...Dar oare ce sunt eu de fapt? Un nimic intr-o galeata umpluta de nimicuri si toturi, o cruce pe care este gravata un singur cuvant:NIMIC. Astept un semn pentru a-mi da seama de situatia in care ma aflu. Imi aprind o tigara linistit, nu ma intereseaza ca lumea se uita la mine fiindca sunt imbracat in alt fel, fiindca rudele ma vad fumand si se oripileaza de parca m-as infatisa in fata lor cu cu cadavru si in el infipt un cutit, sau fiindca am niste ochelari ciudati care dau impresia ca as fi orb. Sunt fiul mamei mele, sunt fenul cuiva, sunt iubitul ei, sunt nebunul care iti iese in cale intr-o zi noroasa ce iti zambeste. Sunt omul rational care nu pune pret pe niste perceptii "stilate" ale unei civilizatii in decadere, idei misogine si fasciste despre varsta unui individ, despre activitatile pe care le practica, despre siesi...Ce as putea deveni eu in final? Doar o bula de aer pe care o vei respira si caruia ii vei simti gustul seductiv si doritor de viata...

Fly little moth, fly away, into the ether of solitude

2010-05-12T20:29:00.005+03:00

"Uneori trebuie sa incepi a fugi inainte de a invata sa mergi..." de Robert Downey Jr.

Gandurile mele vor scobi fiecare amintire a mea despre tine, molie avara ce mi-ai rupt tesutul si mi-ai desfacut cusaturile. Nu te vei mai intoarce, te voi izgoni si te voi nega din toata sinea mea, te voi face a ma ura, te voi face a ma dori, te voi face a suferi, te voi face a-ti aduce aminte de clipele in care orb stateam si te priveam indiferent cum imi consumai fibra cu atata pofta si lacomie. Nu ti-a ajuns? Nu ti-ai urmarit scopul destul de mult incat ti-am provocat destula repulsie? Fii linistita, nu va fi nevoie decat de o secunda inainte de a te dezlantui si atunci te voi dezintegra in puf si amintiri in flacari, voi rade deasupra ramsitelor tale, voi planga langa amintirile frumoase, voi astepta alt parfum care ma va ridica in extaz. Razi molie? Am gasit o raza de soare in viata, un suflet inocent pe care il voi corupe, pe care il voi folosi a-mi satisface visurile ce iti erau menite, si o voi pretui, o voi ingriji, o voi invata placerea si o voi convinge sa-mi adore patima insagerata dupa corpul ei alb. Asa ca zbori, zbori molie nenorocita, in haosul solitudinii. Insa presupun ca iti vei adora soarta...

Forget me not my dear wound

2010-05-10T17:37:00.004+03:00

"In timp ce notele muzicale imi sparg casa sanii tai rotunzi si albiciosi trepideaza de placerea trupeasca ce te cuprinde..." de Why?...Because...

un nu ma uita si un nu ma consacra la singuratatea trupului
ajuta-ma sa-mi revin dimineata cu o muscatura
adapa-ma la pranz cu putina saliva
iar seara dezvaluie-mi ce inseamna pentru tine "fericirea"
nu te repeta caci voi deveni surd la obiceiurile tale
nu te opri caci voi deveni orb la vorbele tale
nu ma mai privi caci voi muri intristandu-ma
vino si incalzeste-te pe mine, prin mine, in mine
lasa-ma sa te incalzesc in orice colt al rusinii
si mai lasa-ma inca o data sa-ti soptesc in ureche
acele cuvinte ce te fac a rosi si a geme
indura-te doar a nu ma uita...nu ma uita rana dulceaga ce pe buze mi-ai cazut

Just say when and you could may commence...

2010-05-04T22:32:00.003+03:00

"Zbor de frunzele uscate ale indiferentei tale, sine grosolan si avar..." de Why?...Because...

Lumea ta, lumea noastra, ce vrei sa devina? Un camp uitat, plin de fum si cenusa. Un neg pe suprafata fetei unui individ? O durere intr-un suflet devorat de iubire? Oricare ar fi raspunsul tau al meu ne va afecta, imi pare rau, nu eu am decis ordinea lucrurilor, nu eu am decis ca tu sa fii cea mai apropriata creatura de "mine", nu eu am hotarat ca tu sa ma calazuiesti si sa ma ajuti. Insa eu am hotarat ce ai devenit, eu ti-am hotarat fericirea, durerea, viciile, trairile. Uraste-ma daca doresti, incearca a ma subjuga, poate intr-un final nu vei mai fi atat de nepuntincios si imi vei eradica constiinta. Ai vrea dragostea mea, imi urasti fericirea, nu imi arunci ura, te hranesti cu ea si o indrepti chiar inapoi spre mine, slabindu-ma, facandu-ma sa uit, sa pierd, sa mor, sa renasc in final. Insa cu ce scop? Cu scopul de ma chinui sa te controlez? Cu scopul de a trai o moarte falsa si de nu avea un scop? Iti pot mirosi inima putrezita de gustul acru si terifiant al razbunarii. Voi sterge mucegaiul din tine, eliberandu-ma din a spune mereu:"Buna, din nou"...

Imprastie-ma

2010-05-01T22:22:00.005+03:00

"Priveste-ma soare in timp ce te voi acoperi cu miile de bucati de suflet..." de Why?...Because...

musca-ma, sunt otravit cu pasiune si imbibat in indrazneala
priveste-ma, sunt camuflat in egoism si supus de constiinta
saruta-ma, vopseste-ma in sange si vindeca-mi dorinta
mangaie-ma, inchide-mi ploapele si cicatrizeaza-mi lacrimile
hraneste-ma, ingrasa-ma cu sarutari si vise
ucide-ma, imprastie-ma in lume si uita-ma intr-o cutie prafuita a amintirilor

Medication...

2010-04-30T19:04:00.004+03:00

"Toti oamenii ar fi lasi numai daca ar avea curajul." de Johnny Depp

Priveste-ma in ochi si spune-mi ce vezi. Nu ma vezi pe mine, nici pe tine, vezi doar ce iti imaginezi a vedea. Nu vezi o simpla floare ci o intreaga pajiste cu flori, nu vezi un batran cu bastonul in mana vezi un barbat viguros. Ce trebuie sa vezi? Doar ce-ti doresti a vedea si ce nu-ti doresti in acelasi timp. Cand am fost provocat sa explic ratiunea mea unor prieteni, care de altfel erau si ei intelectuali, le-am spus: "Daca v-as defini gandul meu atunci care ar mai fi rostul existentei mele in a fi descoperit si al vostru in a ma descoperi?". Nu trebuie sa ma intrebi pe mine ce parere am, intreaba-te cum ti sa parut si spune-ti opiniile insuti pentru a slefui cristalul prafuit. Eu te voi invata sa devii indiferent iar tu ma vei invata sa iubesc viata. Nebunia este drogul meu, iar starea mea e atat de evoluata incat as incerca a-ti despica sufletul si l-as fura pentru a-mi intretine dependenta de pasiune...

The saint within the sinner

2010-04-27T19:29:00.004+03:00

"De ce esti precum boala sangeroasa ce imi afecteaza peretii constiintei inlantuindu-i in umbra si frica? Deoarece nimic nu este mai sacru decat tipatul meu, al unui pacatos, de agonie..." de Why?...Because...

zboara in cerul albastru, liber si sanctificat
eu voi creste in intunericul umed si jegos
bucura-te de fiecare clipa petrecuta sub razele debordante ale ochilor Sai
pe mine ma va incuia in propri-ami piele, insangerat si singur
nu iti vei abate privirea asupra chipului meu asudat si desfigurat
actiunile mele ireprosabile te vor face a voma de sila
pana si lanturile vor rugini in jurul mainilor mele
iar cand voi muri ma voi evapora in aerul toxic al misoginismului si sticlei...

Radiance

2010-04-27T19:09:00.006+03:00

"Ochii tai detin pumnalul ce ma injunghie in fiecare clipa in care buzele noastre se lupta violent pentru senzualitatea mintii..." de Why?...Because...

Ce faci soare verde? Ma mai tii minte? Iti mai amintesti de mine acum cand vorbesc cu tine? Cand m-ai vazut prima data deja te gandeai la "pisalogul asta ingamfat". Nu incerca nici macar a ma contrazice, ti-am citit in ochi indoiala si revolta fata de chipul meu talamb. Insa ti-am demonstrat contrariul nu-i asa soare? Pana si in buzele mele ai gasit alt gust decat cel care iti afuma gandul. Ma vezi acum lumina? Zambet strengaresc si senzual. Stai nemiscata ca sa-ti privesc secretele, nu ma scruma si nu ma termina, nu ma arunca in scrumiera veche si ruginita a uitarii si a regretului. Ce faci? Razi? Iar imi zambesti prosteste deoarece nu ai cuvinte pentru a-ti descrie rusinea si dulceata? Te astept sa ne fumam reciproc pana ce filtrele personalitatilor noastre se vor unii in foc si jar, in abur si lacrimi sarate de dorinta ce salasluieste in ochii tai plecati. Ridica-i si sageteaza-ma iar atunci voi deveni umilul tau admirator. Ne vedem data viitoare, soare verzui...

Parade

2010-04-25T12:27:00.005+03:00

"Sunt nebun pana in venele creierului meu afumat, insa de ce m-ar opri asta din a fi?" de Why?...Because...

Nu te caut, te descopar, nu incerc, reusesc, nu ma chinui, ma dau batut. De cand nu ti-am mai scris. Ce mai faci? Iti simt lipsa ziua pe aleea pe care ne plimbam dupa ce ne intorceam de la cabaret beti si faliti. In casa a mai ramas doar fumul tigarii mele, care odata se incrucisa cu tigara ta intr-un joc pasional de imaginar. Dar presupun ca nu mai ai grijile tineretii acum. Am auzit de la un prieten de cununia ta, felicitari, sper ca tu sa nu-l contrastezi pe el cu barbatul nevolnic si slab pe care l-ai parasit in urma cu cativa ani. Viata e un chin, chiar si cand fumezi un pachet intreg pe zi. Am decazut nu-i asa? Imi e dor de serile de la geam, in care trezeam lumea, care dupa aceea privea stupefiata asupra scenei obscene de amor, tipand si urland ca niste descreierati la noi, facandu-ne nesimtiti si obraznici. Batrani urati si razgaiati, inca ma mai bat la cap cu pianul si cu zgomotul infernal de la petrecerile organizate in fiecare weekend. Peretii astia ma infioara uneori, parca ar tine in ei toate amintirile noastre si sunt pe cale sa le deruleze, ca pe un film prost de dragoste care nu a avut succes. Ma sperie parada asta inutila a orgoliilor, ma sperie linistea si negura intunericului ce par a ma devora cu fiecare noapte, insa nimic nu ma sperie mai mult ca gandurile pe care le-ai aruncat violent in cosurile de gunoi, de parca ar fi fost doar o scena si filmul ar fi continuat fara ca tu sa mai joci in el. Oare visez sau m-ai influentat atat de adanc incat si ochii imi sunt acoperiti cu scrum? Urata este mana ce mi-ai oferit-o in ajutor...

Blush, bite me, make love to me...

2010-04-21T23:05:00.002+03:00

"Sexul este arta mintilor mai mult decat arta trupurilor, un singur gand irosit si tot trupul poate disparea in indiferenta." de Why?...Because...

Mereu ai fost obraznica, dar azi mi-ai demonstrat adevarata ta dorinta, adevarata ta patima. Toata lumea se distra afara uitandu-se la cer si la artificii. Toti se uitau la noi pe geamul aburit de gerul iernii. Insa nimic nu te impiedica sa ma musti gentil de buze si sa-ti freci sanii tari si sferici de mainile mele. Limba ta imi incalzea pana si varful degetelor care tremurau de fericire si extaz. Ma mangaiai usor cu nasul pe gat vrand sa ma introduci in jocul tau dulce cu tenta lui de amarui presarat in ochii tai albastri. Radeai, parca incercand sa ma tachinezi insa era altceva in zambetul tau ce ma facea sa te doresc. Cu fiecare miscare pe care o faceam mi se parea ca te uzez, furandu-ti toata libertatea si atribuindumi-o ca pe un bun ce poate fi returnat. Nu mai voiam sa te aiba nimeni, nu mai voiam sa-ti cunoasca nimeni perversitatea vulgara si extravaganta. Te voiam atat de distrusa in acel moment incat am inceput a te musca, a te excita cat de mult posibil. Voiam a-ti prapadi fiecare farama de energie, de vointa. Sunetele rusinoase te faceau si mai calda, si mai doritoare, si mai inconstienta. Pana cand totul se opri inafara de sunetul gafaiturilor noastre incontrolabile. Adormind langa tine iti admiram fiecare detaliu, fiecare linie si fiecare unduire a corpului. Iti admiram trupul pagan si revoltatator de sexy. Acum stiam cu adevarat ce inseamna a te sfarsi haotic intr-o mie de vise pe care le voiai implinite in acelasi loc, in acelasi timp, in aceeasi viata, in aceeasi aventura...

Do or don't? Choice is nothing but everything

2010-04-15T22:52:00.004+03:00

"Eu practic viata pe care o predic, tu practici chipul mastii care ti-a fost arsa pe fata de otel..." de Why?...Because...

De ce as cara umbrela cu mine pe ploaie? De ce sa nu ma incalt cu adidasi iarna? De ce sa nu fumez in fiecare dimineata in spatele scolii si sa imi beau cafeaua linistit, departe de tumultul si dezgustul holulilor poluate cu mii si mii de injuraturi. De ce oare nu poate un profesor a chiuli de la ore asa cum obisnuiesc elevii? De ce oare nu putem rade impreuna cu ei? Oameni ne nastem, nu suntem diferentiati decat de propria noastra lectie pe care ne-o acordam cu maxima atentie si seriozitate. De ce as fi eu supus unor reguli nescrise care nu isi au rostul intr-o lume a imaginarului si a sansei unde nimic nu este sigur, doar probabil, posibil, si presupus. De ce sa nu ma cert cu idioata de profesoara care nu a auzit de ratiune sau de o minte clara, calma si lipsita de prejudecati si de superioritate fata de noii "robotei". Poate nu ar mai fi toti programati in acelasi mod daca am fi cu adevarat egali, poate daca am fi cu adevarat egali am fi la fel, poate daca am fi la fel am fi la fel de previzibili, poate daca am fi la fel de previzibili nu am mai fi noi. Atunci ce optiuni ne raman inafara de autodistrugere? Inafara de eternul carnagiu ce are loc in fiecare dintre noi, cruciada visurilor implinite si a celor calcate in picioare de nesansa, de alte vise, de alte picioare, privite de sus de alti ochi inlacrimati cu sange si pavati cu disperarea sortii imprevizile. Razi timp crud de mainile mele inutile si crapate, insa va veni si momentul in care te vrei retrage cu matia-ti ruginita si chipul incruntat de intrebarile ce iti vor macina si ultima farama din memorie.

DOwnfall, REmorse, MIschief, FAll, SOLace, LAmentation,SIck, DOmino...

2010-04-14T20:45:00.010+03:00

"Nu e treaba mea sa-mi fac griji pentru ziua de maine deoarece nu ma astept la nimic inafara de ceea ce va fi..." de Why?...Because...

do este dorul care imi scoate ochii in timp ce rad, durere
re este regretul unui om caruia i-ai daruit doar privirea
mi este mirosul buzelor tale uscate dimineata
fa este farsa de care nimeni nu isi da niciodata seama, nici macar tu
sol este solitudinea ce incearca a rivaliza cu pofta ta ucigatoare
la este lamentabilul tau zambet ce ma poate strivi
si este simfonia trupurilor noastre inclestate
iar do este vesnic domino-ul care niciodata nu inceteaza a-mi darama greselile

Exhilerating last dying words...

2010-04-08T16:17:00.005+03:00

"Ce ar putea fi mai placut si mai seductiv decat gustul mortii acre si schingiuite pe buzele tale?" de Why?...Because...

Placerea este singurul tau amant, singura ta scapare din fum si strigate. Eu sunt singurul tau inger pazitor, singurul tau prieten ce te imbratiseaza in fiecare zi cu atata ardoare, tot eu singurul suflet caruia ii poti arata pasiunea si dorinte ce iti starneste simturile. Nu te mai vad, te visez, imi imaginez fiecare gest al tau asupra corpului meu dezgolit si slab, bolnavicios. Nu iti mai pot auzi gemetele de durerea pe care mi-o provoci muscandu-ma, lingandu-mi ranile si deplasandu-te in sus si in jos cu atat de multa avaritie. Tu esti moartea mea, tu esti lumina care ma tine in viata, insa te stingi putin cate putin in fiecare zi. De fiecare cand te sarut ma aspiri, imi aspiri prezenta in aceasta viata, imi aspiri necazurile, temerile, indoielile. Fara tine numai inima mi-ar mai fi ramas din putreziciunea sinelui deoarece ar fi fost prea neagra si pentru cainii vagabonzi, lihniti de foame si pe puctul de a muri. Tu ma omori, tu ma faci fericit, tu ma folosesti in fiecare noapte ca pe un dispozitiv al dezinhibarii si al nepasarii...iar eu cu ultima suflare fortata iti voi spune: am avut dreptate, am castigat...

Incarceration

2010-03-28T23:03:00.002+03:00

"Ce rost are a te inchide in propria-ti existenta? Imposibila lupta cu sinele." de Why...Because...

Fugi, dispera, tipa cat mai ai plamani deoarece in curand ii voi scoate din trupul tau fara viata si ii voi adauga corpului meu fantomatic si ridat. Unde dispari blegule? Cine te-a invatat lasitatea? Infrunta-ma, uncide-ma. Demonstreaza-mi puterea ta si distruge-o pe a mea. Eu voi fi regele acum iar tu calul, rolurile noastre se vor inversa pentru totdeauna iar eu voi fi cel dintai. Nu voi mai suferi regrete, batjocuri si infinite morti doar pentru a-ti reconstrui tie idealurile, pentru a-ti aloca cat mai mult timp spre a-ti implini egoismul si iluziile. Te poate distruge si un gand ce pluteste linistit deasupra fiintei tale fara ca tu sa-ti dai macar seama de tradarea pe care ai savarsit-o. Ma dispretuiesti, ma iubesti, ma alinti, ma ranesti, ce vrei de la mine? Tot sau nimic? Mai mult sau mai putin? Vom transcede amandoi intr-unul si vom reconstrui pentru a infinita oara universul? Invins sunt rege, calul tau iar voi deveni dar spune-mi inca o data a mia oare intru al mii-lea sfarsit de ce?...am uitat...fiindca...

Moments elation

2010-03-27T16:31:00.004+02:00

"Merg printre voi, nu ma impingeti, nu ma urati doar fiindca vreau sa va distrug..." de Why?...Because...

Cateodata ar trebui sa ne punem intrebarea: oare exista vreun rost in salvarea noastra?. Oare ar exista vreodata o fiinta care si-ar oferi ajutorul unor viermi, unor umbre nesatisfacute ale ramasitelor sufletului? Va veni o vreme cand va trebui sa ne distrugem pentru a putea supravietui, nu vom putea recunoaste nevoia apocaliptica a necesitatilor noastre irationale. Daca deocamdata suntem niste papusi atasate de niste fire de ata, controlate de un asa zis zeu in curand firele se vor rupe iar noi vom cadea in gol. Aflati in continua cadere vom realiza singurul lucru pentru care am fost conceputi: suntem ceea ce vrem nu ceea ce vor altii sa fim. De ce m-as sacrifica eu in numele unei tari, unui avar? Realitatea isi va fi implinit scopul numai atunci cand umbrele vor ajunge sa rada si noi vom fi striviti de greutatea ratiunii noastre incorecte...

Perfection falls, imperfection rises...

2010-03-26T00:24:00.001+02:00

"Perfectiunea suntem noi lungiti pana la capatul spiritului si injectati cu dragoste, o dragoste pe care nu o vom stapani niciodata." de Why?...Because...

Alb si negru, atat de multi oameni traiesc si atat de multi continua sa mearga morti pe lumea asta. Cei morti isi cauta scopul, incontinuu incercand a fi perfecti si a da un fel de "exemplu" societatii in care traim. Cu ce se aleg? Cu nimic, doar ceva vag pe nume mandrie. De ce ar trebui sa fim obligati a face lucrurile care noua ne provoaca dezgust si revolta. Deoarece perfectiunea, unicul atribut care ne-ar desparti de divin, nu ne apartine. Dimpotriva, ne incearca iar si iar si cand suntem pe puctul de o atinge dispare, moare, se introduce in insasi vidul din care s-a tras. Perfectiunea va ajunge a ne sufla si ultima rasuflare inainte de moarte. Nu ne va ingadui nici macar a ne odihni o secunda, o miime din secunda universului imperfect si echilibrat. Ordinea nu va comanda niciodata, iar haosul va ramane ascuns in tenebrele mintilor nebune ale realitatii fibrei ratiunii.

Te numesti melancolie...

2010-03-26T00:23:00.004+02:00

"Nu voiam ca indeferenta sa ma ajunga din urma niciodata dar iata ca m-a apucat de un picior si m-a tarat in nepasare." de Why?...Because...

ma ridici cand imi strigi numele crapandu-mi chipul
ma arunci cand imi bagi pe gat pastilele minciunii
raneste-ma pe atat pe cat vei simti ca te voi rani
ucide-ma de cate ori vei avea nevoie de un corp inert
te vei numi melancolie fiindca asa te voi denumi
te voi strange in brate si voi suge incet buzele tale umede
ma vei palmui pana ce roseata imi va umple corpul si voi lesina de fericire
voi vrea sa ma mangai in arsita tradarii si sa-mi lingi sangele de pe inima
poti oare face asta, melancolie?...

Hello teacher...

2010-03-19T22:57:00.003+02:00

"Nu pot fi descris decat ca fiind tutorele propriei mele existente." de Why?...Because...

Obligatie? Moralitate? Nu. Doar nevoia de cunoastere ne ajuta cu adevarat in a deslusi adevaruri si in a ucide vise si teorii. Dar totusi suntem asaltati iar si iar de acesti "oameni" daca se pot numi oameni. Masinute de curse, intrecandu-se in a ajunge la linia de sosire si in a avea cei mai multi "fani" care in final ii vor calca pe urma sau il vor vizita multumindu-i pentru cunostintele acaparate. O aiureala falsa, inventata pe baza unor concepte lumesti prescrise. De ce ar fi ei obligati a ne invata ceva ce poti citi sau afla prin alte moduri simple? De ce trebuie a ne taxa in privire cu nerespectarea ordinului dat de a ne face tema? De ce trebuie impusa uniformizarea si pierderea constiintei si a indentitatii? Robotei fara minte...Dispusi sa faca orice pentru a primi ceva in schimbul actiunilor "in favoarea cunoasterii". Niciunul nu va incerca a se ridica la asteptarile mele deoarece nici macar nu le va lua in calcul. Va presupune ca sunt un nesimtit si un mucos nerespectuos. Tap batran ingamfat...Orice le vei pune pe tava ei vor crede si vor incepe a-si face diverse planuri strategice pentru a-si mari venitul si pentru a "ocupa" cat mai multe "sate" de "tarani". Moralitate...Aiurea, libertate falsa, hiene insetate de sange auriu si de divinizare continua. Ce as putea cere de la mecanismele acestea de tortura zilnica? Nimic mai mult decat continua ignoranta fata de adevarata lor persoana...

Forgettable tale...

2010-03-16T23:14:00.003+02:00

"Amintirile uitate nu sunt niciodata dezintegrate ci doar filtrate in alta forma a gandirii noastre si convertite in energie psihica." de Why?...Because...

Nu ne descriem noi insine atat de mult cat ne pot descrie amintirile. Memoriile noastre raman vii atat timp cat noi ramanem in viata iar cand disparem amintirile trascend in alta incapere, in alt aragaz in care flacarile abia au pornit. Nu avem nevoie de nemurire deoarece am fost si vom fi dintotdeauna nemuritori. Nu in prezent si nici in viitor, ci in trecut. Trecutul care ne va aminti cu zambetul ranced momentele noastre de scarba, care va zambi cand ne va vedea zambetul, care va rade cu noi atunci cand vom fi fost impreuna si vom fi petrecut o eternitate intrecuta de infinit. Vom fi reconstruiti, oare mai buni decat inainte sau mai naivi decat ne-ar fi permis prezentul daca nu l-am fi cunoscut pe viitor? Nu putem sti niciodata, deoarece doar cei ce traiesc in trecut pot vedea dincolo de el, descoperind viitorul trecutului si convertindu-l in noi insine...

Sky high low

2010-03-15T23:12:00.002+02:00

"Apogeul gandirii noastre nu este decat decaderea in banal" de Why?...Because...

Ne-am obisnuit de atat de mult timp cu acest scenariu incat a devenit mult prea important pentru noi, robotei din piele cutreiera strazile in fiecare zi, cautand mai mult, incercand sa-si imbunatateasca corpul si hard drive-ul cu cat mai multe bucati, cat mai multe informatii. Cautarea in finit nu le aduce niciodata multumire, deoarece gasind frantura pe care o cautau incep o alta aventura, o alta insarcinare personala pentru a fi si mai apreciati si mai respectati, pentru a fi ceva...Nu cineva, deoarece cautand incontinuu se dezmembreaza pe sine, nestiind acest lucru ei tind spre avaritie infinita, spre butonul de inchidere al masinariei. Niciunul nu supravietuieste schimbarii, nefiind capabili a intelege o alta cale inafara de cea obisnuita, cea contingenta, cea distructiva, cea care ne va stinge ca pe o lumanare si ne va sufla viata pana ce oasele vor ramane in urma noastra pictand pamantul in alb, albul banal si neobisnuit al destinului...

Selfless dreams...

2010-03-14T17:53:00.004+02:00

"Esti ingerul ce cutremura cerurile si face norii a se tangui dupa privirea ta, eu demonul ce-ti rupe aripile si te provoaca la adevar, nu la idealuri si vise." de Why?...Because...

Calauzeste-ma si te voi rasplati prin cele mai satisfacatoare moduri posibile, voi fi chiar alter ego-ul tau, gata sa-ti raspund la orice intrebare, sa-ti absorb fiecare suparare si sa-ti daruiesc fiecare fericire pana ce te vei sparge si vei renaste prin clonele ramasitelor tale. Niciuna nu va fi ca tine intreaga, insa va contine o farama a esentialului, sute de inimi batand pentru un singur corp, sute de vise spulberate in sute de momente de tacere si nebunie. Minea ta ravasita nu va mai suporta chinul adevarului, vei incerca a imbratisa ideea visarii absolute. Nicicand nu va mai fi nevoie sa te trezesti, sa mai vezi in vreo secunda cu ochii insangerati cum dispari si reapari ca o iluzie. Nu vei mai fi tu iluzia, vei acapara iluzia si te vei observa in universul ei just, perfect, de neatins si pagan.

"Nimic nu ține un infinit, nici măcar starea de latență a morții"

2010-03-09T20:23:00.010+02:00

"Eşti sunetul ce zguduie vieţi şi obligă tristeţea a ne pătrunde cu neruşinare, eu voi fi urechea în care te vei refugia pentru totdeauna, trăind după moarte, nemuritoare, absolută, ştearsă din existenţă..." de Why?...Because...

Murim? Trăim? Ne luptăm? Ne împăcăm cu noi înşine? Atâtea întrebări şi totuşi atâtea posibile răspunsuri corecte şi posibil corecte. Nimic nu poate fi negat cât încă cineva îl poate susţine cu însăşi voinţa rămasă în corp pentru a fi capabil de un asemenea efort. Mort sunt deşi nu's. Viu nu's deşi sunt. Atunci ce ar mai rămâne de făcut? Ce aş mai putea alege să fiu? Raţional am devenit şi voi încerca să rămân însă nebun m-am născut iar nebunia însăşi gravată pe pielea mea arzătoare de oportunităţi, de altă criză de nebunie, de alt univers în continuă creştere. Ducem povara oului din care vom renaşte puri şi distrugători. Nefast şi corupt va deveni oul într-un final, inevitabilă otravă a dorinţei şi a cunoaşterii îl vor cuprinde şi îl vor cloci la razele arzătoare ale vicleniei.

Ziua 1: Spargem coaja limitatoare a conştiinţei şi o consumăm, avari şi nesătuli, zgarciti şi fragili. Dorind din ce în ce mai mult până ce vom exploda de grandoarea poverii ce am reuşit să o aducem asupra noastră.

Ziua 2: Murim...Trascendem în neant, în nimic, întunericul fiind singurul companion şi în acelaşi timp singurul inamic, patetic şi ruşinat. Ne mişcăm, nu vedem, nu simţim nici adierea vântului din timpul "naşterii", nici căldura corpului prea familiar al dragostei, nici lumina ce ne trezea dimineaţă din mahmureală şi îmbuibarea în parfumul de damă ce predomina în toată casă.

Ziua 3: Reluăm acelaşi ciclu la nesfârşit, nu de bunăvoie, ci de nevoie. Altfel nu am mai putea fi noi înşine, nu ne-am mai putea numi oameni dacă nu ne-am impune fiecare o ideologie aparte şi nu am exploatao în cel mai barbar mod cu putinţă, storcând fiecare picătură de sevă dulce-amară ce va luneca uşor în gura uscată și sfârtecată a lăcomiei.

În moarte se spune că ne vom găsi liniștea însă moartea este abia începutul rutinei ce ne va brutaliza toată existența. Nu este sfârșitul, este moartea a sute de noi, regăsirea sutelor de bucățele pierdute în vidul ștrangulat de mâinile nisipoase ale legilor asupritoare și ale celor mai importante falsuri din întreaga creație...

Eli

2010-03-07T18:28:00.004+02:00

"Calci numai în lumină, de ce trebuie să alegem noi iar tu doar să decizi care dintre ele este cea corectă, cinstită şi dreaptă, oare cuvintele astea ar fi avut vreo însemnătate dacă...dacă?..." de Vladimirescu Mihnea

Mă trezesc, totul este alb în jurul meu, eu însumi fiind îmbrăcat în alb. E ca şi cum toate culorile ar fi fost şterse iar albul ar fi devenit singurul împărat, atotputernic, ce va domina însăşi omul. Prea deschis, prea şters, prea...perfect. Nu asta era legea ta? Perfecţiunea. Nu am cunoaştere asupra ta, doar cei pe care i-ai influenţa să ţi se alăture te pot vedea însă nici ei nu au dreptul de a sări în oceanul cunoştinţelor pe care îl găzduieşti ca un parazit ce doreşte să consume fiecare centimetru de sânge amestecat cu idealuri, cruzimea cărnii tale îmbibată în vise, albul pielii tale înmuiat în credinţă...Eşti variabil, te undui în bătaia vântului, gata să fii răsturnat sau ridicat la norii plictisiţi de aburul gros al cruzimii şi minciunii. Mă ridic, te privesc în ochi, te mângâi pe faţa ridată şi obosită, te sparg şi te pisez în mii şi mii de bucăţele. Însă tu renaşti, nu înţelegi, nu mă înţelegi, nu ne înţelegi, nu te înţelegi...Eu înţeleg efemeritatea, tu te înţelegi cu infinitul...

Vid

2010-03-05T16:29:00.005+02:00

"Nu devii bătrân fiincă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul." de George Enescu

Realizăm într-un punct în existenţă apariţia unei dorinţe, unui ideal, fiecare clipă însemnând o îmbolnăvire iminentă a sufletului. Neputând a-ţi urma idealul înseamnă a-ţi nega întreagă existenţa până în acel punct. Unii nu vor înţelege niciodată, unii nu vor încerca să înţeleagă, unii vor da vina pe cauze fizice sau psihice, nu sufleteşti, unii vor încerca să-şi impună propriul ideal însă niciodată nu vor putea controla un altul. Niciodată nu voi îngenunchea în faţa altuia decât sinelui, nici în faţa celor care m-au creat, nici în faţa celor care m-au ajutat să-mi înţeleg idealul, nici măcar în faţa celor cărora le datorez viaţa. Oare nu aş deveni decât o gazdă a sufletului dacă aş fi învins? Nu ar însemna uniune ci doar dezordine. Dezasamblat şi inutil nu voi servi decât un singur scop: acela de a fi controlat ca pe un sclav. Un om alege, un sclav se supune...

Simboluri și căldură

2010-03-03T19:16:00.006+02:00

"Singurul lucru liniştitor care mă face să continui acest lung repertoriu inutil este punctul în care voi fi consumat notele şi recviemul morţii va acapara sunetul vieţii..." de Vladimirescu Mihnea

cânt pentru cerul înnorat, pentru ploaia fină de primăvară
cânt pentru mine, pentru camera mea goală şi dezordonată
cânt pentru lucrurile răvăşite ce plutesc în memoria mea
cânt pentru uşile ce scârţâie amintindu-şi de trecut
cânt pentru muşcăturile aspre din momentele intime împreună
cânt iar şi iar până corzile se rup, viaţa mea se rupe
cânt pentru ochi-mi însângeraţi de adevărul aspru şi înţepător
cânt încontinuu până când picioarele mele nu vor mai putea păşi în noroi şi ruşine
cânt pentru cioburile înfipte în inimă, apăsându-mi greutatea neruşinată a uitării

tac, am tăcut, întins pe spate te privesc în ochi şi râd
tac, însă râd, râd de tine, râd de reuşita ta, râd de oroarea ta
tac pentru mine însumi, te urăsc însă nu te pot lasă să pleci
tac, mi-e cald, am adormit însă nu mai pot deschide ochii

mor, mor pentru nimic, mor pentru tot...

Marasm

2010-02-28T21:29:00.005+02:00

"Putred înaintez spre lumină, bucăţile de carne sfâşiată căzând de pe corpul şi sufletul meu, urmărind firul corupţiei până în sânul dulce-amar al întunericului. La ce va mai fi fost utilă moartea dacă în fiecare zi simţim pierderea fiinţei?" de Vladimirescu Mihnea

Aştept în fiecare zi dezmembrarea conştiintei mele, tăierea tendoanelor ce mă ţin într-un de soarta-ţi bizară, fulgerul ce îmi va suda trupul de pământul aspru şi umed. Mână mea, un pod al urii, strângând din degete în timp ce voi mă veţi călca şi mă veţi uita. Inima-mi un lăcaş putred şi uscat bătând cu neruşinare în visele voastre. Ochii vor fi martorii celor ce mă vor urma ghidându-i spre altă cale, alt drum al nefiinţei şi al buzelor sfârtecate de muşcăturile tandre ale morţii. Vizualizând toate secvenţele torturii aprige ce îmi va desprinde conştiinţa de sine. Condamnat a rămâne o statuie a trecului, ghidul prezentului şi praful viitorului. De ce ar trebui să fiu eu gândacul stârcit de geamul parbrizului? De ce ar fi necesară tăierea mea în două personalităţi pentru a mă putea cunoaşte? De ce nu ar fi omisă vârstă umană şi luată în considerare vârstă spirituală? Păşesc pentru ultima dată pe acest deal al universurilor, odihnindu-mi picioarele pe marginea rece şi murdară de nămol şi lacrimi. Te văd, tu m-ai urmărit, tu m-ai condamnat, tu mi-ai dăruit însuşi timpul, tu mi-ai asigurat prezenţa, tu mi-ai decis plecarea, tu m-ai făcut să putrezesc...tu şi numai tu, timp infect şi sclipitor, plin de dragoste şi acaparat de ură, niciodată depăşit, mereu învins de sine...

Înainte...

2010-02-25T14:03:00.005+02:00

"Poezia e ca o amantă: vine când vrea şi te lasă când vrea." de Emil Brumaru

înainte speram să te descopăr
înainte speram să-ţi tai venele şi să-mi întroduc esenţa
înainte nu aveam grijile agoniei
înainte distrugeam lumi şi universuri pentru tine
înainte îţi furam fiecare părticică din conştiinţă
înainte mă adânceam în sufletu-mi crud şi nesătul, răvăşit de certuri
înainte ne certam eu cu sinele pentru dragostea ta
înainte mă comportam asemenea unui prunc, săturându-ţi poftele
înainte îţi suflam tristeţea în urechea bucuroasă

acum mă ghemui, plâng şi îmi muşc violent buzele mov, sfărâmate
acum strâng din dinţi şi îmi smulg părul vâlvoi din ura ce sălăşluieşte în mine
acum stau în ploaie şi te văd, cicatrice a trecutului
păcat că nu am apucat să închid ochii decoloraţi şi să-mi continui finitul gând...

Moartea se evaporă

2010-02-23T21:11:00.007+02:00

"Nu sunt decât un om, nu sunt nici copil, nici adolescent, nici adult. Ce sunt atunci? Eu sunt ceea ce am fost creat, ceea ce am fost învăţat, de cine? De însumi. Niciodată nu va exista un alt lider al conştiintei sau al acţiunilor mele în afară de propria-mi minte şi propriul meu trup. Iar dacă va exista cineva care sa nege această afirmaţie îi voi zâmbi şi îi voi spune: "Te văd, tu te vezi?"..." de Vladimirescu Mihnea

Merg în josul străzii încercând să înţeleg ce m-a determinat să ajung în acest punct, oare a fost legat de destin? Sau în decizia mea de a nu crede în Dumnezeu? În orice caz nu am avut regrete pentru ce nu am făcut ci am avut pentru ce am realizat: durere, tristeţe incomensurabilă, am dăruit fericire oamenilor care nu meritau, m-am jerfit pentru cei ce ar fi trebuit să ardă în locul meu. Însă în toiul tuturor acestor evenimente am realizat: nu sunt făcut nici să trăiesc, nici a-i ajuta pe alţii să trăiască. Oare ce meritau celalti de la mine? Credinţa încearcă să ne îndemne să ajutăm pe oricine însă oare merită? Credinţa este oarbă iar rădăcinile minciunilor au crescut adânc în aşa zişii oameni sfânţi. Mă aşez privind o muscă ce se învârte necontenit în jurul unui felinar. Ea la fel ca mine încearcă să renască după arsuri însă este frântă, a obosit, ca mine, după o viaţă de infern continuu oare pot spune în sfârşit că am stins focul? Te văd, pe cealaltă parte a drumului, ai aceeaşi figură ca şi în ziua când m-ai vizitat prima dată. Pală, cu zâmbetul inocent acoperind putreziciunea de dedesubt. Ai ştiut întotdeauna să te ascunzi, să îţi atingi scopul fără să îţi pătezi măcar mâinile. Începe să plouă. Deschid umbrela. Îl chem sub umbrelă, el îmi ascultă rugămintea. Dintr-o dată totul se decolorează, trupul meu cade la pământ însă eu încă sunt în picioare. Îl privesc în ochi în timp ce îmi zâmbeşte, de data asta cu un zâmbet cald, îngăduitor, parcă vrând să-şi ceară iertare pentru toate atrocităţile ce au fost, sunt şi vor fi comise de-a lungul infinitului. Mă întrebă cum ar putea scăpa de acea soartă. I-am răspuns de data asta însă zâmbetul meu dispăruse. Nu suntem ceea ce vrem, nu facem ceea ce dorim, însă ceea ce ne dorim ne face să fim noi înşine, ceea ce aspirăm ne face să ajungem într-un final prin diferite destine la scopul final: acela de a fi observat viaţa din însăşi fiinţa noastră...

Poți fii draguț să...?

2010-02-21T01:38:00.006+02:00

"Totul are un motiv, indiferent dacă realizăm acel motiv ori dacă îi îngăduim sa rămână înceţoşat el se împlineşte, contrar voinţei noastre, mă întreb oare cât exist?" de Vladimirescu Mihnea

Ne ridicăm în fericire, cădem în tristeţe, ne ridicăm din nou de data această invaluiziti de ură, rămânem între lumi forţaţi să privim, forţaţi să existăm, forţaţi să privim cum suntem devoraţi de însăşi cunoaşterea pe care încercăm să o convertim conform propriei voinţe. Ne înşelăm, ne credem atât de favorizaţi de viaţă care ne-a fost atribuită încât uităm un lucru: nu trăim niciodată cu adevărat, suntem înşelaţi de însăşi cunoaşterea pe care încercăm cu atâta ardoare să o pătrundem. Suntem conştienţi de şansa care ne guvernează destinul în aceeaşi măsură ca şi propia noastră conştiinţă? Cunoaştem, înşelăm, iubim, însă ceva va găsi întotdeauna o cale să ne surprindă, ceva ne va face să ne pierdem orgoliul şi să cădem pe asfaltul rece ca frunzele galbene, obosite, ne plecăm capul în faţa sorţii. Însă ar trebui să ne plecăm numai în faţa propriei fiinţe, să ne privim, să ne împrietenim cu sinele şi să-l influenţam. Nu reduşi la o simplă reflecţie a lui...Hmph, mă surprinzi...

M.adness D.efines R.ation

2010-02-18T20:57:00.006+02:00

"Nu zei şi nici regi, doar oameni..." de Necunoscut

Oare un om nu este îndreptăţit la sudoarea de pe fruntea sa? Nu spune unul, aparţine săracilor. Nu spune altul, aparţine lui Dumnezeu. Nu spune încă unul, aparţine tuturor. Am negat aceste afirmaţii, în schimb am ales imposibilul, am ales libertatea. Am ales să nu mai fiu constrâns de societatea idealistă, de religie, de politică, de avariţia paraziţilor ce ne doresc avuţia sugând de la sânul lăcomiei. În loc să mă plec în faţă restricţiilor moralităţii idilice impuse de aceste instituţii, valorile cum ar fi logica şi raţiunea mă vor conduce spre succes. Sunt nebun? Vreau imposibilul, irealizabilul, vreau libertate...Vreau liberul arbitru cu care ne mândrim a fi împărtăşiţi. Dacă avem această calitate esenţială de ce suntem controlaţi? De ce suntem criticaţi şi astupaţi în găurile strâmte ale injuriilor, ale invidiei, ale imoralităţii? Simplu: lăcomia...Nimeni nu o poate nega, până şi acela căruia credinţa i-a dat scop nu poate refuza prezenţa ei în viaţă. Încercăm a ne convinge că suntem înşelaţi de propria persoană, inducându-ne iluzii pentru a ne sprijini imperfecţiunea psihică şi existenţială. Perfecţiunea ar duce numai la haos, ordinea însăşi impune regulile perfecţiunii, a idealului, a distrugerii oricărei forme de exprimare, oricărei frânturi de liber arbitru. Învăluiţi într-o rutină veşnică ne uităm, ne absorbim şi ne înlocuim cu generalul, cu obişnuitul, cu nimicul şi în acelaşi timp cu totul. Putem fi raţionali fără a fi declaraţi nebuni? Oare un peşte fără branhii poate respira? Existând în opoziţie raţiunea şi nebunia devin una şi aceeaşi concepţie.

Cenușă

2010-02-15T21:38:00.003+02:00

"Omului nu îi este frică atât de mult de moarte pe cât îi este de ceea ce se află după ea..." de Vladimirescu Mihnea

Oare ar mai fi nevoie să murim? Suntem deja fantome, umbre ale unui timp pierdut. Chiar dacă am muri nu ar fi decât o moarte nulă, nesemnificativă, importantul fiind în ceea ce am realizat în timpul vieţii. Corupţia ajunge peste tot, chiar şi în iluminaţi, corupţia poate schimba raţiunea, o poate contorsiona şi o poate ghida spre căi distructive. Există un sezon în care trăim, un sezon în care murim, un sezon în care construim şi un sezon în care distrugem. Din oameni am devenit sclavi ai credinţei. Ce diferenţă este într-un om şi un sclav? Omul alege, sclavul se supune...În fiecare zi suntem supuşi să privim paraziţii care ne-au condus în această stare. Ne pot subjuga folosind obiecte, folosind forţă, însă singurul lucru pe care nu-l vor controla va fi raţiunea...

Dincolo de văl

2010-02-14T22:15:00.005+02:00

"Suntem controlaţi fără voia noastră de unele persoane spre acel "bine" invizibil şi ininteligibil, însă oare ne este cu adevărat necesar în existenţă?..." de Vladimirescu Mihnea

Când suntem mici suntem învăţaţi că nu avem raţiunea necesară pentru a putea decide în privinţa deciziilor majore, care ne-ar putea influenţa viaţa în alt mod. Dar oare ce mai este aceea libertate? Cea pe care o trăieşti jumătate din viaţă scăpând în sfârşit de "respectul" vieţii pe care îl datorai oamenilor care te-au "conceput"? Ce e aceasta înafară de sclavie? Le datorăm viaţa aşa este, însă numai pe schimb, numai dacă îi putem salva de la soarta morţii inevitabile, chiar şi pentru o secundă, însă numai atât. Nu toţi ne dăm seamă de acest control fără chip, fără milă. Frica de a trăi fără a avea pe cineva care să-ţi respecte fiecare comandă, aceea este bătrâneţea...Aceea este viaţă în universul uitat pe poeţi şi filozofi, măcinat de corupţie, terorizat de valori fizice şi nu de cele spirituale. Ce este bine? Şi dacă ce este bine ar putea însemna binele atunci ce este răul? Doar ce judecăm noi, sau mai bine zis "omul matur", o fiinţă ipocrită, prefăcută ce ne apucă fiecare idee şi încearcă s-o strivească, s-o înăbușe în aşa fel încât să rămânem în continuare "sclavi" rutinei universale. Haosul nu este ordine, însă ordinea este haos...

Dorință și trupuri

2010-02-11T22:07:00.006+02:00

"Dorinţa este nevoia de sare a unui om care moare de sete..." de Frederick Buechner

Există în noi permanent un sentiment nedefinit, retras de toate celelalte "pure", trăind exilat în fiinţa noastră, aşteptând să iasă, să ne cuprindă, îmbrăţişându-ne ne provoacă exaltare. Dorinţă, perversul sentiment al cărnii, un supliciu al minţii, o dependenţă a sufletului de acea senzaţie eterogenă. Nu vine decât în timpul contopirii noastre cu un alt suflet, preluând controlul transformându-ne în nişte păpuşi ale ei, îndrumaţi doar spre plăcere, spre căldura incitantă emanată de cele două corpuri ce se unduie necontenit, mai repede, şi mai repede, până la acel punct unic în care dorinţa dispare pentru moment, însă va reapărea. Nu o putem închide în sufletul nostru. Încătuşarea fie şi a unei părţi infime din personalitatea noastră ar însemna negarea noastră că oameni, pieirea noastră.

Ruptura

2010-02-10T22:33:00.003+02:00

"Oglinda arată adevărul; nu greşeşte pentru că nu gândeşte. A gândi înseamnă în mod esenţial a greşi." de Necunoscut

De ce îl urâţi? Fiindcă este altfel? Fiindcă face ceva ce voi nu aţi face? Idioţenia a fost printre primele păcate ce le-a înfăptuit omul de rând, obscur şi închis în gândire, privind lucrurile cu un aşa zis simţ al "respectului vârstei". Prostii, oare dacă am avea peste limita de vârstă impusă pentru a începe o activitate specială, păstrată doar pentru cei "apţi", "abili", neînţelegători? Nu ar trebui niciodată să va aventuraţi atât de departe de "grădina" voastră, s-ar putea să fiţi învinşi, veţi cădea în dizgraţie peste ceva timp, după un deceniu veţi fi priviţi că nişte relicve, după o sută de ani lumea se va fi schimbat cu totul iar voi, voi nu veţi mai avea niciun loc asigurat în noua societate, de ce? Din cauza deciziilor voastre de a nu îi accepta pe cei pe care i-aţi respins, pe care i-aţi consumat vorbind încontinuu despre ei, ironizându-i, încercând să îl izgoniţi din lumea voastră idealistă şi robotică, să-l supuneţi sistemului, să-l transformaţi într-o maşinărie crudă, fără sentimente, fără caracter, fără personalitate, fără el însuşi. Spuneţi-mi voi, ce sunteţi dacă nu idioţi?...

Poate, s-ar putea...

2010-02-06T01:40:00.005+02:00

"Nu putem nici măcar visa la ce înseamnă cu adevărat eternul, însă orice ar fi trebuie să fie zadarnic..." de Vladimirescu Mihnea

Timpul ni s-a alăturat de la început, a fost mereu aici. Biblioteca lumii noastre, a existenţei ce îşi continuă chiar în acest moment cursul. Putem înţelege noţiunea de timp dar oare putem înţelege fiinţa timpului? Niciodată nu ar trebui să încercăm. De ce? Nici în tot decursul timpului ce se va scurge în continuare nu vom reuşi să înţelegem timpul. Absolutul nu ne va permite să ne atingem de secretele lui, va reuşi mereu să ne împiedice. Fugim, fugim de timp, fugim de moarte, fugim de viaţă...Fugim de noi înşine în final, negându-ne propria existenţă, încercăm s-o distrugem prin "viaţa" noastră fără idealuri, fără spontaneitate, fără fericire, un sentiment pe care îl căutăm toată viaţa noastră, însă pe care puţini îl găsesc şi îl sorb cu fiecare părticică din secundele lor rămase. Ne este teamă de lucrul care ne va elibera din umbră, care de fapt nu ne întunecă şi ne va închide într-o cutie a obiectelor uitate din neant. "Nu încercaţi să mă combateţi" spune timpul, "trăiţi până se va termina infinitul" ne îndeamnă. Ironic nu-i aşa? A fi contrazis de timp însă a-ţi ascultă propria conştiinţă orbită de cunoaştere.

Fără cusur

2010-02-04T01:23:00.005+02:00

"Dragostea e tot ce poţi contempla în gânduri şi sorbi după o foaie de hârtie." de Vladimirescu Mihnea

Atârn, agăţat de sârma încălzită de razele soarelui. M-am uscat atât de repede încât nici nu am observat cât de repede trecuse timpul. Simţeam vântul luându-mă în zbor, parcă vrând să mă poarte până în cele mai sălbatice locuri din lume, nedescoperite şi nemânjite de mâna omului. O ce visam la libertate, visam să am propriul meu corp, să merg, să colind lumea, să mă îndrăgostesc, şi să fac sex nebun cum fac adolescenţii zvăpăiaţi. Îndrăgostit eram însă. Nu de o carapace ca mine, ci de ea, de fata ce venea în fiecare zi să ne strângă, să ne alunge în întuneric până când ne vor scoate şi ne vor forţa să le simţim sufletul, aproape de ei, să-i înţelegem fără voia noastră. O iubeam, când mă atingea simţeam cum mă înmuiam ca un fulg peste degetele ei, simțindu-i parfumul în fiecare dimineaţă. Timpul a trecut însă. Eu am rămas în viaţă, scorojit şi împuţit însă ea...ea...nu mai era, nu mai avea cine să mă mai aranjeze în toate acele seri în care mă cufundam în ochii ei în timp ce mă privea. Aştept, încă mai aştept ziua în care va veni, măcar pentru o clipă, pentru o miime din vălul timpului ce stă să cadă peste "scena" mea, peste dorinţele mele, peste dragostea mea...peste...greşeli...

Oameni, locuri, lucruri...

2010-02-01T23:30:00.006+02:00

"Oamenii nu mă vor doborâ niciodată, locuri care nu vor fi descoperite nicicând, lucruri care nu sunt ceea ce par..."

Şi aşa începe calmul februarie, cu o simplă întrebare. Eu? Oamenii nu au ştiut niciodată să se învârtă în jurul meu pentru a mă putea pătrunde. De aceea nimeni nu a reuşit să mă doboare, însă va veni şi momentul când mă voi pleca în umilinţă şi voi săruta dizgraţia cu cea mai mare ardoare deoarece mă voi ridica din nou, pe aripi de ceară. Voi fi doborât din nou însă de data aceasta te voi lua cu mine fantomă a mândriei. Spre abis ne vom îndrepta, pe veci duşmani, în suflet prieteni. Trădându-mă mi-ai îndeplinit dorinţa de a descoperi fiinţa ta, de a te citi la fel ca pe o carte deschisă. Atacându-mă ţi-ai deschis inima iar eu am păşit în ea tiptil fără a fi urmărit sau suspectat. Ţi-am asigurat decăderea prin actul morţii şi reînvierii mele. O singură picătură atârnă pe obrazul meu, aceea ce reprezintă regretul lucrurilor pe care le-am făcut, condamnat să nu fiu crezut de nimeni, niciodată. Adevărul singuratic ce va sălăşlui veşnic în mine, terorizându-mă în cele mai cumplite moduri inefabile. Şi tu ai reuşit nu-i aşa? M-ai distrus atât de uşor, ucigându-mi mintea mi-ai ucis însăşi existenţa. Inexistent, nu vei mai putea a-mi zdrobi amintirea, voi fi păstrat în inimi, în foi, în obiecte, fiecare ganzduind bucăţile sufletului meu răvăşit şi încastrat cu nepăsare.

Vom fi regretat, vom fi uitat...

2010-01-28T19:27:00.003+02:00

"Nimicul este tot, transformat într-o delicatesă pe care doar cei sătuli o pot trăi. Viaţa este ceva mai puţin mulţumitor decât atât." Vladimirescu Mihnea

Cădem, fragili, frânţi, nu ne putem stopa dorinţele şi avariţia. Numai când realizăm urmările putem acţiona şi atunci este deja prea târziu. Ne ducem încet ca frunzele toamna, înaintăm prin viaţă că printr-un tunel, îngust şi putrezit, tavanul se crapă deasupra noastră în timp ce noi abuzam de acel tunel încercând mereu să ne îmbunătăţim starea materială nepasandu-ne de ceea ce contează, de dragoste, de nimic...Şi acel nimic poate face mai mult decât am putea noi spera să realizăm pentru a fi acceptaţi în acest "coşmar" pe care îl simţim în fiecare zi, nu trăim ci doar încercăm. Trăim când ajungem acolo unde nu ne pot atinge cei ce ne vor spiritul, cei ce ne distrug prin simplul fapt că am putea fi noi, încastrându-ne în piatră. Reuşim doar să vizualizam pentru o secundă viaţa înainte ca ea să fie înşfăcată din mâinile noastre şi alterată în cele mai spurcate moduri. Voi colora viaţa, stopându-i astfel corupţia nefastă a albului şi negrului.